Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A încercat să se sinucidă îngurgitând insecticid

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

Sindromul "Mădălina Manole" a fost pe punctul de a face prima victima în Maramureş". O femeie de 33 de ani din Baia Sprie a încercat să se sinucidă în acelaşi mod în care a făcut-o cunoscuta interpretă Mădălina Manole, înghiţând un insecticid deosebit de toxic.

Simona T., de 33 de ani, din Baia Sprie, a încercat să-şi ia viaţa, vineri seara, îngurgitând un insecticid foarte toxic. Cazul a fost anunţat aseară, la serviciul unic 112 din Baia Mare. Cea care i-a alertat pe medicii de la Ambulanţă a fost chiar mama femeii care a încercat să se sinucidă. Echipajul care a sosit la faţa locului a găsit-o pe tânără în stare de comă, dar a reuşit să o resusciteze, după aproximativ 40 de minute, cât a durat intervenţia de prim ajutor. Simona T. a fost transportată de urgenţă la la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, fiind internată la secţia Reanimare. În momentul de faţă, se află în afara oricărui pericol.

„Mădălina a avut noroc, eu am rămas în viaţă"

Povestea tinerei din Baia Sprie este una dramatică. Femeia a povestit astăzi, pentru „Adevărul de Seară", cu lux de amănunte motivele pentru care a recurs la acest gest. Simona T. a ales, în urmă cu doar două luni, să plece de acasă, din cauza soţului ei care obişnuia să o bată frecvent. „Nu e prima oară când am plecat. M-am întors, însă, de fiecare dată şi am răbdat bătaie doar pentru copilul meu de 9 ani, care are nevoie de mine", mărturiseşte, cu lacrimi în ochi, femeia de 33 de ani. „De două luni, locuiesc la părinţii mei, tot în Baia Sprie. Le e greu şi lor. Sora mea şi cumnatul meu au murit de cancer, iar în grija alor mei au rămas cei doi nepoţi", adaugă femeia.

„Nu mai suportam să stau departe de copilul meu, care a rămas acasă la soţ. În plus, nici cu banii nu stau bine, am încercat să mă angajez, dar nu am reuşit", explică Simona T. Femeia a înghiţit o substanţă deosebit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°