Viata e mai frumoasa pentru noi, daca e impodobita cu ceva drag si, mai ales, cu o floare.

Cu acest gand mi s-au oferit in primavara aceasta doua flori din acelasi "neam", dar cu totul diferite. Una era o primula viguroasa, crescuta in sera, specie nobila, cu corole frumoase, ca niste palarioare galben-chihlimbarii, grupate in inflorescente bogate si cu parfum delicat. Am botezat-o Citadina, pentru ca purta "rochie" eleganta, dantelata, de culoare aleasa. Cealalta primula am primit-o de la Sofica, o femeie de la tara, cu dragoste pentru flori si pentru alte lucruri frumoase. Mi-a dat-o cu toata bucuria de a face un dar, insotita de vorbe primite din inima ei buna: "V-o dau din tot sufletul meu, ca sa va bucurati de ea. Ii din geamul meu luata si-i zace ciubotica cucului". Asa zic satenii la primule. Era o floare gingasa, firava, cu petale patate de culori ce se imbinau armonios: rosu cu crem, violet cu galben, roz cu auriu. Era o primula mai fragila, parca mai sfioasa decat Citadina si i-am pus numele Crestianka. Aveam doua ghivece cu primule frumoase, fiecare in felul ei. Le-am asezat in balcon, alaturi, considerandu-le rude apropiate. Le tratam absolut identic: cu aceleasi cuvinte mangaietoare, cu aceeasi apa imbunatatita cu solutie nutritiva, cu aceeasi asezare fata de lumina si de soare. Spre marea-mi mirare, Citadina se simtea ca la ea acasa, isi extindea frunzele si-si inmultea florile, in timp ce Crestianka se ghemuia parca la baza ghiveciului. I se ingalbeneau frunzele si, deznadajduita, cu "umbrelutele" lasate, incepuse sa se usuce. Nu-i pria deloc vecinatatea Citadinei. Am observat atunci ca florile sunt ca si oamenii: cand uneia ii merge foarte bine, ea devine dusman pentru cealalta, ar vrea s-o termine, n-o mai suporta.

Cum eu le iubeam pe amandoua deopotriva, m-am hotarat sa le despart. Eram raspunzatoare de florile mele, de ambele mel