Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a găsit locuinţă în sala de şedinţe a primăriei

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

Protest inedit în Orşova. O femeie refuză să plece din incinta primăriei. Aceasta a rămas fără casă după ce a fost dată afară de familie. După ce a dormit mai bine de 12 nopţi pe o bancă din parc, s-a „stabilit“ în sala de şedinţe a Primăriei Orşova.

Angajaţii primăriei au încercat să o scoată afară pe Veta Ionescu, de 56 de ani, dar femeia spune că va rămâne acolo până va primi o casă. Femeia spune că a mers joi la primărie, în timpul unei şedinţe de consiliu local. Pentru că aleşii locali nu au băgat-o în seamă, aceasta nu a mai plecat din primărie.

„De cinci ani mă zbat să am o locuinţă şi nimeni nu mă ajută. Am fost peste tot. Am dormit prin parc, dar nu mai pot. Am venit la primărie şi nu mai plec de aici până ce domnul primar nu îmi dă o casă. Sunt bolnavă, sunt operată, am nevoie de medicamente. Familia mea m-a dat afară din casă“, a spus Veta Ionescu.

Paznicul primăriei este acuzat de femeie că a sechestrat-o şi a stins chiar şi lumina, dar acesta a negat afirmaţiile.

„Nu a sechestrat-o nimeni, ea singură a intrat în sala de şedinţe. Dacă nu a mai dorit să plece, era normal să închid uşa!“, a spus paznicul primăriei.

Primarul oraşului a spus că ştie problema femeii şi că va încerca să găsească şi o soluţie, dar fără ajutorul consilierilor nu poate. În ceea ce priveşte comportamentul angajatului, primarul spune că îl va sancţiona disciplinar.

„Cunosc foarte bine problema doamnei Ionescu Veta, dar, din păcate, cum doreşte dânsa nu pot să o ajut. A fost de cel puţin zece ori în audienţă la mine, iar dânsa doreşte un apartament cu o cameră, bucătărie şi hol, dar primăria nu are posibilitatea de a-i oferi aşa ceva. I-am oferit o locuinţă socială şi a refuzat-o. Acum, a venit la şedinţă ca şi petentă, dar consilierii au refuzat să comunice cu ea şi nu ajutat-o. Noi avem nişte garsoniere care de-a lungul timpului au fost închiria

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 6 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 4 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 6 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 8 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 11 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°