Antrenorul principal al oltenilor a vorbit vineri despre partida din Ghencea, susţinând că Ştiinţa este, în principiu, pregătită pentru acest derbi.
„Mai avem câteva detalii de pus la punct, dar, în principiu, suntem pregătiţi de meciul din Ghencea. Steaua este la un nivel puţin mai bun decât ne-am fi aşteptat, dar noi suntem Universitatea Craiova nu Universitatea Cluj şi va trebui să arătăm asta pe teren. Nu trebuie să-i lăsăm să-şi facă jocul pentru că la susţinerea pe care o vor avea, le-ar fi uşor să se impună. Ne este puţin teamă de acest meci, dar asta nu înseamnă că vom fi timoraţi. Vom acorda respect Stelei şi va trebui să fim foarte atenţi. Nu am mai câştigat de mult timp în Ghencea, dar poate că această generaţie va reuşi, pentru că, luaţi individual, jucătorii noştri sunt mai buni. Este o ocazie bună pentru băieţii noştri să dea un semnal puternic pentru toată lumea că naţionala poate fi făcută cu jucători de la Craiova, pentru că noi în momentul de faţă avem mai mulţi jucători care pot face faţă cu brio la echipa naţională“, a spus „Chiose“, conform ediţiei electronice a ziarului al cărui fondator este Adrian Mititelu.
Ţicleanu a adăugat: „Este momentul să reîmprospătăm istoria, avem o generaţie foarte bună şi depinde foarte mult de ei să se afirme. Au demonstrat că pot fi mai buni pe teren decât echipa campioană, sperăm ca de această dată să demonstreze acest lucru şi în faţa echipei care este considerată de mulţi drept viitoarea campioană. Cred că vom fi la alt nivel faţă de meciul cu CFR, noi am crescut de la meci la meci şi faţă de Steaua avem avantajul că dispunem în mare de acelaşi lot de anul trecut“. Antrenorul principal al oltenilor a vorbit vineri despre partida din Ghencea, susţinând că Ştiinţa este, în principiu, pregătită pentru acest derbi.
„Mai avem câteva detalii de pus la punct, dar, în principiu, suntem pregătiţi de mec