Inundarea subsolurilor este o problemă cu care Timişoara se confruntă din ce în ce mai des. Atunci când debitele sunt foarte mari şi depăşesc, pentru scurt timp, capacitatea de preluare şi transport a reţelei, se ajunge ca întreg oraşul să fie sub apă.
Din cauza dezvoltării pieţei imobiliare, multe subsoluri au fost transformate în locuinţe, birouri sau spaţii comerciale. În aceste incinte s-au făcut, astfel, lucrări de modernizare, cum ar fi montarea instalaţiilor sanitare, ceea ce a implicat şi legarea subsolurilor la reţeaua publică de canalizare. Din păcate, legarea instalaţiilor interioare de canalizare la sistemul public s-a făcut în cele mai multe situatii neautorizat, fără un proiect tehnic care să prevadă soluţiile tehnice adecvate pentru evitarea riscului de inundare al acestor spatii, prin reţeaua publică, la ploi torenţiale.
Deţinătorii acestor spaţii sunt responsabili de asigurarea condiţiilor adecvate de conectare la reţeaua publică, conform art. 53 (3) din Regulamentul serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare: "imobilele cu subsoluri echipate cu instalaţii sanitare trebuie să se racordeze doar cu respectarea măsurilor speciale anti-refulare din colector spre subsol (clapete, vane sau staţii de pompare a apelor uzate)".
"Aquatim, ca furnizor al serviciilor, poate recomanda soluţii tehnice, oferind la cerere, proiectanţilor sau utilizatorilor serviciilor, consultanţă de specialitate, fără a percepe taxe. Spre exemplu, una dintre soluţiile posibile este montarea pe reţeaua interioară de canalizare a unei clapete antirefulare, dar, în această situaţie, este foarte important ca apa de ploaie colectată de pe acoperisuri sau alte suprafeţe sa fie evacuată după clapetă şi, pe perioada ploilor torenţiale, consumul interior de apă să fie limitat, pentru a evita inundarea", a spus Loredana Leordean, ofiţer de presă al Aquatim.