Jazzul n-a fost niciodata o muzica de mase, cantata pe stadion. Este o muzica de public restrans si fidel. Oare a reusit sa scape de criza sau se inregistreaza si in zona lui un recul? Mai miroase a vacanta in lumea jazzului? Doi virtuozi ai genului raspund la intrebarile "Formulei AS"
HARRY TAVITIAN
"Muzica isi vede de treaba"
Cred ca aceasta vara nu este nici mai bogata, nici mai saraca pentru jazz decat precedentele. Recul sigur ca exista, dar nu are nici o legatura cu criza financiara, ci cu decaderea noastra sufleteasca. Dupa opinia mea, criza despre care se vorbeste atat de mult este una artificiala, generata ca atare si intretinuta (atat cat va fi nevoie!) pentru rezolvarea unor interese precise. Dar muzica, si mai ales jazzul, isi vad de treaba lor. Publicul de jazz este unul special. Iubitorii jazzului nu merg la un concert ingrijorati sau incordati. Jazzul inseamna libertate, si acesti oameni merg la jazz ca sa ia si ca sa dea libertate. Asa se intampla in orice comunitate de jazz de oriunde, inclusiv de la noi. Pe la mijlocul anilor '70 ai secolului trecut, am renuntat definitiv la pianul clasic, devenind un muzicant de jazz. Asta mi-a permis ca de atunci si pana astazi, timp de peste 40 de ani, sa pot cunoaste pe foarte multi dintre acesti oameni, carora li se revarsa libertatea din priviri. Asta este starea de spirit pe care o simt. Nu este vorba numai de felul in care simte si comunica publicul, ci si de modul in care sunt primit, ca om si ca artist.
Iar noi, oamenii de jazz, dam importanta lucrurilor sentimentale, avem nevoie de semne ca suntem apreciati. Din pacate, fata de anii '80, cand lumea jazzului era unitara, acum fiecare e in legea lui. Singura comunicare existenta a ramas cea intre artist si public, dar iata ca se poate face performanta si asa. Avem un public de jazz care poate sa stea in aceeasi banca
