(...) Cea mai importantă acţiune “prozelită” era însă dusă de statul comunist, care dorea scoaterea cetăţenilor de sub influenţa religiei, indiferent sub ce formă se afla aceasta. Chiar şi prozelitismul care există este în mare parte controlat şi, în unele cazuri, chiar orchestrat de către stat.

Una din cele mai mari acţiuniprozelite a fost “revenirea greco-catolicilor” la Biserica Ortodoxă, acţiuneaflată direct sub organizarea şi autoritatea statului. Un alt exemplu îlreprezintă cazul neoprotestant. Recunoaşterea celor patru Bisericineoprotestante de către statul comunist poate fi încadrată în această acţiunede a controla numărul de credincioşi. Permiţând cultelor neoprotestante săexiste în limitele legii, statul comunist îşi asigura un permanent element deşantaj pentru cultele tradiţionale. în fapt, aceste două acţiuniprin care statul intervine brutal în viaţa cultelor se soldează cu extrem demulte probleme pentru administraţia Ministerului Cultelor. De la sfârşitul lui1948 se intensifică supravegherea acţiunilor încadrate sub titulatura deprozelitism. Cultele vizate sunt în special cel romano-catolic şi cele neoprotestante.Supravegherea Bisericii Romano-Catolice decurgea din acţiunea constantă aslujitorilor acestei Biserici de a integra credincioşii greco-catolici carerefuzau să “revină” la Biserica Ortodoxă. împuterniciţii erau rugaţi să monitorizezeconstant localităţile unde exista populaţie care aparţinuse BisericiiGreco-Catolice. Credincioşii erau urmăriţi la ce biserică participă laserviciul religios, dacă au contacte cu foşti preoţi greco-catolici nereveniţisau cu preoţi romano-catolici. împuterniciţilor li se cereau statisticicuprinzătoare despre vârsta, starea socială, meseria, atitudinea faţă de noulregim, date care să ofere ministerului o imagine globală a fenomenului. Uneleinformaţii surprind o realitate greco-catolică pe care discursul oficial al