Nu am mai scris de ceva timp. Nu pentru că mi-ar fi lipsit subiectele, ci pentru că de fiecare dată când porneam cu elan în a dezvolta o cugetare profundă într-o anumită direcţie, mi-l pierdeam pe drum. În cazul sinuciderii Mădălinei Manole s-a tam-tamizat atât, încât orice altă părere ar fi fost banală. Am mai avut o tentativă de analiză pe comportament în cazul lui Dan Diaconescu. Îmi veniseră în minte rândurile: Mai am un singur dor în zbuciumul trădării/Să mă lăsaţi s-ajung direct în fruntea ţării. Şi de aici croiam povestea. Dar aşa cum m-a izbit ideea, aşa m-a şi părăsit. Şi iată-mă, din nou, pusă pe scris. Bate vântul, frunza-n dungă/Avem brand de cursă scurtă. Sau de data asta va fi altfel? Să fie asta cheia succesului turismului românesc? Ceea ce ştim sigur e că o să fim, indiferent de anotimp, verzi. Proaspeţi, optimişti, chiar dacă prezentul e gri, nu e nimic, acum avem de unde să ne tonifiem.

Cel puţin aşa ne place să credem. Acum, la puţin timp de la intrarea brandu-ului de ţară în rândul lumii aflăm următoarele: că logo-ul seamănă extrem de bine cu cel al unei companii de transport din Marea Britanie, că „domeniul carpatin” s-a înregistrat de către un particular cu o săptămână inainte de lansarea brandului şi nu în ultimul rând, că cei de la THR-TNS susţin că asemănarea cu pricina este absolut accidentală şi neintenţionată. Ei bine, lăsaţi-mă să nu îi cred.

În momente de genul, mintea mea o apucă pe o experienţă asemănătoare. Eu mă gândeam că la aşa nivel ideile second hand nu se acceptă, nu se poartă, pe motiv de seriozitate. Poate cei de la consorţiu se gândeau că ţara noastră e obişnuită cu ajutoare şi prin urmare, nu ne vom supăra dacă ni se va livra o imagine deja folosită, că ne vom bucura de faptul că am găsit o soluţie de vitaminizare a turismului. Pomeneam de experienţă asemănătoare. Primisem temă de casă de la cineva