Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lazăr, Spadacio şi Bozovici sînt în ultimul an de contract! » Căpitani uitaţi

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

Lazăr, Spadacio şi Bozovici au intrat în ultimul an de contract şi pînă acum conducerea nu le-a propus prelungirea angajamentului.

Trei jucători importanţi din Giuleşti luptă în acest sezon pentru a califica Rapidul în Europa, dar nu ştiu dacă ei vor mai apuca să evolueze în cupele europene în tricoul vişiniu. Contractul căpitanului Costin Lazăr (29 de ani), al vicecăpitanului Juliano Spadacio (29 de ani) şi al lui Vladimir Bozovici (28 de ani) expiră la 1 iunie 2011 şi pînă acum cei trei nu au primit nici o propunere de a semna prelungirea. Peste cinci luni vor putea semna cu alte echipe, iar la finalul sezonului Rapidul i-ar pierde gratis.

Cel mai greu pentru conducerea giuleşteană va fi să-l convingă pe Spadacio. Brazilianul a vrut să plece şi în această vară, dorind să revină în Brazilia, însă nu a fost lăsat. Lazăr ar pleca doar în străinătate în eventualitatea în care ar prinde un contract bun, iar Bozovici se roagă de Copos să-i ofere prelungirea: "Dacă îmi oferă un contract, semnez imediat! Chiar şi pe 5 ani! Vreau să rămîn la Rapid!".

Salariile celor trei

Jucător Sumă (euro)

Juliano Spadacio 288.000

Costin Lazăr 180.000

Vladimir Bozovici 140.000

Lazăr, Spadacio şi Bozovici au intrat în ultimul an de contract şi pînă acum conducerea nu le-a propus prelungirea angajamentului.

Trei jucători importanţi din Giuleşti luptă în acest sezon pentru a califica Rapidul în Europa, dar nu ştiu dacă ei vor mai apuca să evolueze în cupele europene în tricoul vişiniu. Contractul căpitanului Costin Lazăr (29 de ani), al vicecăpitanului Juliano Spadacio (29 de ani) şi al lui Vladimir Bozovici (28 de ani) expiră la 1 iunie 2011 şi pînă acum cei trei nu au primit nici o propunere de a semna prelungirea. Peste cinci luni vor putea semna cu alte echipe, iar la finalul sezo

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 58 minute
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Marea Britanie anunţă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor sale diplomatice cu Siria, întrerupte de mai bine de un deceniu, cu ocazia primei vizite la Damasc a ministrului său de externe, David Lammy, de

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 32 minute
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°