Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Harta autostrăzilor pe hârtie

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

Strategii cu nemiluita şi priorităţi schimbate de fiecare guvern. Asta s-a întâmplat în ultimii zece ani, timp în care se puteau construi 700 de km de autostradă. Aşa rămânem cu cei 321 km.

La capitolul construcţiei de autostrăzi pe hârtie, România conduce detaşat. În ultimii 20 de ani se puteau construi nu mai puţin de 1.500 de km de autostradă, susţin specialiştii din domeniu chestionaţi de EVZ. Asta însă doar în condiţia în care planurile nu sar fi schimbat la fiecare modificare de guvern sau chiar mai des.

Întârzieri şi pe hârtie

De exemplu, în anul 1999, prin OG 16, s-a stabilit Programul prioritar de construcţie a autostrăzilor din România, în care erau incluse cinci proiecte mari, numărul total de kilometri fiind de 1.194. Actul normativ a fost emis în perioada în care la conducerea Ministerului Transporturilor se afla actualul preşedinte al României, Traian Băsescu.

Mai mulţi reprezentanţi ai firmelor de construcţii de drumuri ne-au spus că mai mult de jumătate se puteau construi până în prezent dacă exista voinţă politică.

"Ştiţi şi dumneavoastră cum a fost în ultimii 10 ani. S-au semnat contracte păguboase, s-au alocat fonduri importante pe studii şi consultanţi, au venit alţii la putere şi au schimbat priorităţile şi tot aşa", explică unul dintre constructorii de drumuri.

Nu mai puţin de trei ani au fost necesari pentru ca OG 16/1999 să treacă de parlamentari şi să devină lege. Abia la începutul anului 2002, parlamentul a aprobat OG 16, după ce au modificat "priorităţile", astfel că pe listă au mai fost introduse câteva proiecte, iar numărul total de kilometri a crescut la 1.481.

Hoţii strigă hoţii

Lucrările la Autostrada Soarelui au inceput încă din regimul comunist, când a fost finalizat tronsonul Feteşti-Cer navodă. După 1990 a început construcţia la primul trons

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 29 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°