Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două accidente grave au avut loc în Argeş

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

Două accidente grave le-au dat de lucru atât medicilor de pe ambulanţă, cât şi poliţiştilor de la Rutieră şi şoferilor. ambele incidente au avut loc pe două drumuri foarte circulate, DN7 Piteşti-Vâlcea şi A1 Piteşti - Bucureşti, traficul fiind îngreunat pe cele două rute.

Aseară

Accident pe DN 7

Circulaţie blocată aseară pe DN 7 Piteşti-Râmnicu Vâlcea. În localitatea Drăganu, satul Prislop a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.

Şoferul uneia dintre maşini a vrut să vireze la stânga, dar a fost lovit din spate de un alt autoturism fiind proiectat pe contrasens unde a izbit un alt autoturism care circula regulamentar.

În urma impactului doi dintre şoferi au fost grav răniţi. Aceştia au fost transportaţi de urgenţă cu ambulanţele la Spitalul Judeţean din Piteşti unde au primit îngrijiri medicale şi acum se află în afara pericolului.

Circulaţia pe DN 7 a fost oprită aproximativ o oră, până a fost eliberat carosabilul iar poliţiştii de la Rutieră au făcut cercetările la faţa locului. În tot acest timp, s-au format coloane de câţiva kilometri pe ambele sensuri de mers.

Astăzi, ora 10.00

Accident pe A1

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc între două maşini, în această dimineaţă, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 81, pe sensul de mers spre Capitală.

Mai multe ambulanţe au sosit la locul accidentului, transportând victimele la Spitalul Judeţean din Piteşti, acolo unde au primit îngrijiri medicale. Deşi iniţial fusese solicitată şi intervenţia echipajului de descarcerare de la pompieri, acesta a fost întors din drum întrucât victimele au reuşit să iasă dintre fiarele contorsionate cu ajutorul celorlalţia participanţi la trafic şi al medicilor. Una dintre victime a suferit răni multiple la mâini şi picioare şi un traumatism cranio-cer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 55 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 14 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 45 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°