Repezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Mihai Tănăsescu, a declarat că, după doi ani de recesiune, ţara noastră va înregistra o creştere economică bună pentru 2011.
Oficialul este de părere că avansul Produsului Intern Brut (PIB) urmează să fie susţinut de exporturi şi consum.
Mai citiţi şi:
Mihai Tănăsescu (FMI): "Este prematur să vorbim despre recesiune şi în 2010. Există semne timide de redresare"
"Evoluţiile economiei pot să confirme că pentru acest an va fi un desen al economiei undeva în jurul cifrelor anunţate de ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu (scădere economică de 1,7-1,9% - n.r.). Anul viitor putem avea o creştere economică pozitivă. Acest lucru este foarte clar. Urmează să finalizăm dimensiunea ei", a afirmat Tănăsescu pentru Mediafax.
El a spus că avansul economiei de anul viitor va fi alimentat de două mari componente, respectiv exporturile şi consumul agregat.
"Va fi o creştere economică bună, după doi ani de recesiune", a continuat Tănăsescu.
Estimările oficiale, atât pentru evoluţia economiei din acest an, cât şi pentru anul viitor urmează să fie făcute publice de către Fondul Monetar Internaţional la finalul misiunii de evaluare a acordului încheiat cu autorităţile române în primăvara anului trecut.