Zoom Despre autor
Zoe Petre este istoric, publicist şi om politic. Profesor universitar de istorie antică, epigrafie greacă şi latină, Zoe Petre a fost decan al Facultăţii de Istorie, dar şi profesor asociat la universităţi cu renume din Franţa, SUA şi Marea Britanie.
Citim în cartea a II-a a Istoriilor lui Herodot o poveste care sună familiar la prima vedere: Iată... o lege pe care Egiptul o datorează lui Amasis: în fiece an, orice egiptean trebuie să-i declare nomarhului (prefectului provinciei) care îi sunt mijloacele de subzistenţă.
Cine nu se supune şi nu poate dovedi că are resurse legitime este pe loc condamnat la moarte. Solon a luat această lege de la egipteni şi a impus-o concetăţenilor săi atenieni: ea e şi azi în vigoare la ei, fiind o lege foarte bună. Herodot – sau mai probabil informatorii lui egipteni – pretindeau că faraonul se întemeia pe propria experienţă: înainte de a-i lua locul lui Apries, predecesorul său, Amasis s-ar fi ţinut de hoţii şi de înşelăciuni. Cei care îl acuzau de câte un furtişag, văzând că tăgăduieşte fapta, îl târau de fiecare dată la oracolul lor preferat, şi, chiar dacă răspunsul oracolului îl condamna adesea, adesea îl şi scotea nevinovat.
Devenit rege, iată ce a făcut el: a nesocotit toate sanctuarele zeilor care îl dezvinovăţiseră, nu a dăruit nimic pentru întreţinerea lor, şi nu s-a dus niciodată să sacrifice acolo. Erau zei fără însemnătate, spunea, şi ale căror oracole minţeau. Pe zeii care îl vădiseră drept tâlhar, în schimb, i-a considerat ca zei adevăraţi, ale căror oracole erau cu totul demne de crezare, şi le-a adus cele mai înalte cinstiri.
Esopica domnie a lui Amasis e o fantezie. Solon şi-a exercitat mandatul de arhonte şi de arbitru public, archon kai diallaktes, în anul 594 a.Chr.; domnia faraonului Ahmose, Amasis în greacă, se situează cu cel puţin 20 de ani mai târziu
