Cand patria iti intoarce spatele, indiferent ca ai contribuit din plin la asta, cu mintea ta lenesa, sau pur si simplu ai asteptat o jumatate de ora la coada la posta intr-o caldura infernala, pentru ca dirigintele oficiului a decis sa reduca cheltuielile si tine aparatele de aer conditionat inchise, devii atent.
Si mai descoperi ceva: ca tara nu da doi bani pe tine decat atunci cand constata ca ai sa-i platesti ceva, si iti popreste contul. Poate ca ai de incasat de la stat o suma egala, dar nu te poti lupta. Nu ai bani sa-l dai in judecata, legea oricum e facuta sa-l protejeze pe el, statul asistat social de milioane de trogloditi romantici. Cu nervii intinsi, organul de simt se ascute si mai tare, si ceea ce nu bagasesi de seama atatia ani, politica si-i ai ei administratori, te calca pe cap.
Inca un val de oameni tristi
Si daca nimeresti si intr-o realitate mancata de criza, in care nimeni nu-ti da sperante, doar suturi in fund, ai atins maturitatea rabdarii. Fugi mancand pamantul spre computer si descoperi care sunt conditiile emigrarii in Canada, Australia sau Noua Zeelanda. Cazuri fericite, cand mai ai ceva rabdare pusa de-o parte. Dar daca n-ai, petreci cateva zile imaginandu-ti ca muncesti in Franta, in constructii, sau la menaj in Italia.
Daca esti medic sau tamplar, esti un caz fericit. Nu mai sta pe ganduri. Poti sa-ti vinzi fara remuscari pe 3.000 de euro (varianta pesimista) vremurile cand iti iubeai pasii care strabateau parcul copilariei tale si te gandeai ca tarii care te hraneste ii esti dator.
Dar daca pleaca toti cei care au puterea sa construiasca, sa tamaduiasca, sa inspire celorlalti sentimentul ca se poate, ce sa va alege de biata patrie? Tineti minte ca ne puneam intrebarea asta mereu, acum 15, 10 ani, si o socoteam argumentul suprem al iubirii?
Ei bine, cei care mai reuse
