Actorul şi regizorul italian Pippo Delbono îşi transpune în spectacolele sale de teatru durerea resimţită la moartea unui partener sau disperarea după infectarea cu virusul HIV. Pippo Delbono, care a obţinut anul trecut Premiul „Europa pentru Teatru“, critică dogmatismul Bisericii Catolice în interviul care va fi publicat miercuri în „Adevărul literar& artistic“.

Are 51 de ani, e un bărbat înalt, bine legat, are talent cu carul şi, mai ales, o poveste tulburătoare.

Mai citeşte şi:

Florin Buhuceanu (ACCEPT): „Încă suntem în situaţia de a demonstra că suntem oameni”

„Sunt homosexual, seropozitiv şi budist", declară el în spectacolul „Poveşti de iunie". Astfel, spre deosebire de atâţia alţi artişti, care din cauza prejudecăţilor nu ştiu ce să mai facă ca să îşi ascundă apartenenţa sexuală în rândurile homosexualilor, Pippo Delbono afirmă fără probleme că îi preferă pe bărbaţi.

Mai mult, vorbeşte deschis despre lupta lui cu SIDA. Are curajul de a-şi asuma modul de viaţă, erorile, disperarea sau durerea atroce de după moartea iubitului său, Vittorio. A ales terapia prin artă, printr-un teatru de tip confesiv. Ştie că numai adevărul legat de trecutul său l-a ajutat să supravieţuiască, să lupte cu virusul HIV de când avea 20 de ani.

Denunţă, în interviul care va fi publicat miercuri, în exclusivitate, de „Adevărul literar& artistic", faptul că a fost pipăit de un preot catolic când era copil şi că a ales budismul, atât din cauza bolii, dar şi pentru că această religie „nu foloseşte o morală falsă". „Cu cât mă loveam de mai mari greutăţi în viaţă, cu atât mai mult mă refugiam în teatru", mărturiseşte, în interviu, Pippo Delbono.

„Un fel de Christ profan"

Publicul din România l-a putut vedea până acum în trei spectacole, odată la Bucureşti, în 2008, în „Minciuna", şi de două ori la Sibiu, în „Urletul" şi în „Poveşti de iun