În cartea „De pe băncile şcolii în închisorile comuniste“, Lăcrămioara Stoenescu vorbeşte despre tinerii care s-au împotrivit regimului comunist şi care au plătit cu libertatea pentru curajul lor. Volumul este realizat sub formă de interviuri, concepute, după cum spune autoarea, ca pe un „Decameron din Infernul închisorilor“.

Lăcrămioara Stoenescu a descoperit că, în perioada 1947-1959, activau împotriva sistemului totalitar mai multe organizaţii şcolare, din care făceau parte descendenţi ai unor familii princiare sau copii de ţărani sau muncitori. Aceştia au ţinut piept regimului, iar pentru atitudinea lor, considerată de Securitate „subversivă“, au făcut ani grei de temniţă. Mircea Gebăilă, secretarul organizaţiei „Amicii Americii“, înfiinţată în anul 1948, povesteşte: „În clasa a VII-a de liceu am fost arestat şi dus la Tribunalul Militar, la Curtea Marţială şi apoi la Jilava. La Văcăreşti m-am întâlnit cu marile loturi de tineri din Bucureşti (...).

Am rămas cu acea rană în suflet şi cu amintirea amară a anilor de închisoare“. Dumitru Lecca, membru al organizaţiei „Pătratul Roşu“ (anul 1952), a trecut prin aceleaşi experienţe traumatizante: „Arestarea s-a încadrat perfect în acelaşi plan diabolic de intimidare şi distrugere a aristocraţiei. Noaptea, câţiva bărbaţi în ­haine din piele şi cu figuri sinistre au intrat în camera mea, m-au trezit cu o lanternă pe care mi-au pus-o în ochi şi mi-au strigat răstit: «Îmbracă-te şi urmează-ne, eşti arestat!», fără a da nicio explicaţie părinţilor îngroziţi“.

Dumitru Lecca îşi aminteşte că a fost aruncat într-o celulă mică, fără geam, în care se aflau trei paturi metalice suprapuse. „În rest, decorul ştiut din filme: uşi grele din fier cu zăbrele şi lacăte, zgomote şi vaiete sinistre. Aerul îl primeam printr-un aparat care, probabil, intenţionat se defecta din când în când, obligându-ne s