Între filmul Oaia cu cinci picioare (Le Mouton B cinq pattes) şi realitatea românească imediată nu pare să existe vreo legătură. Şi totuşi, Henri Verneuil, realizatorul filmului îl lansa pe Fernandel într-una din cele mai spectaculoase apariţii cinematografice ale sale - şase roluri într-un singur film - plecând de la un subiect de actualitate: relansarea turismului.
Pe la mijlocul secolului trecut, în Trézignan - un mic sat din Var, în Provenţa franceză - notabilităţile încearcă să relanseze turismul local. Pentru asta îşi propun un mic artificiu de marketing, organizarea unei mari serbări publice pentru a celebra cei 40 de ani de la naşterea cvadrupleţilor Saint-Forget. Doar că tatăl, Edouard, un bătrân viticultor încăpăţânat, nu vrea să-şi vadă fii. Aşa că naşul lor, doctorul BolPne, este trimis de primărie în toate colţurile lumii să-i convingă pe cei cinci să participe la serbare. Dar totul se întâmpla pentru o cauză pe cât de practică, pe atât de nobilă: construcţia bunăstării comunităţii prin turism.
Ca în multe din filmele lui Verneuil, mai ales că la Oaia cu cinci picioare era şi scenarist, o doză de fină ironie socială este prezentă. Ideea că turismul rezolvă problemele unei comunităţi, fie ea mică sau mare, este persiflată. Căci dacă doar că turismul ar fi rezolvat marile probleme economice şi sociale Grecia, Egiptul sau Turcia ar fi fost deja "grădinile" Raiului. Dar nu sunt! Iar amploarea crizei greceşti arată că turismul singur nu aduce prosperitatea mult visată.
În România - ţară ce caută să-şi (re)lanseze turismul cu o insistenţă remarcabilă, dar fără rezultate - Raiul turistului ar fi trebuit să ia forma unei grădini carpatine încă neexplorate. Dar, cum reacţia ostilă mediei la lansarea logoului a prevalat - ba chiar, pe fondul lipsei estivale de ştiri, a devenit prima şire pentru vreo două zile - campania de lansare este probabil
