(text din seria “dati-va ochelarii de cal jos de pe nas, por favor”, serie olecutza mai serioasa decat “tara arde si baba se piaptana”)
In ziua cand am scris textul “Managementul situatiilor de criza. La femei”, un cititor fidel al tarii Pandora, (and Vox! Btw, you are a bad, bad boy on Vox sometimes!!) “Acces Direct”, mi-a lasat un comentariu in care sugera sa scriu un text despre “scanteie”. In plus, mi-a facut si un “mini-cadou virtual”, o captura din filmul “He’s not that into you” cu subtitrarea “Chestia cu scanteia e o tampenie”. Initial, ma gandisem sa scriu un text amuzant la citirea caruia sa rad numai eu sau poate un text in care sa argumentez o convingere, aceea cum ca scanteia nu e o Fata Morgana, ea chiar exista. Mai apoi insa, poc!mi-a picat fisa!
Sa facem un exercitiu de imaginatie, cu dedicatie speciala pentru “Acces Direct”, cum altfel… .
Totul s-a petrecut in mintea mea, o sa cititi asadar ce se petrece in mintea unei dudui (modelul “patimas”) atunci cand se loveste de scanteie ca de un zid [neprevazut, that was not in the program, ok??] in care isi lipeste mutra, din cauza caruia isi juleste genunchii [dorind sa-l escaladeze] ba in cele din urma isi frange si gatul [incercand sa coboare fara sa se raneasca…]
****
Intai am auzit niste trompete. Trambite? Si nu cateva, sute de mii. M-au inconjurat fara sa-mi dau seama, iar creierul meu a fost repede adus in stare de fierbere, gata sa explodeze sub presiunea zgomotului asurzitor.
Apoi, in niste tobe uriase au inceput sa bata cu putere luptatori de sumo, am trait atunci “episodul doi” in care nu numai creierul era atacat dar, ai naibii grasi bine hraniti au trecut foarte repede de la tobe la batutul in inima mea, pe care au atacat-o mai cu sarg decat asaltasera tobele. Saraca inima! Saraca lume tip bomboane “m&m”, colorata si plina de emotii. “Stati! Nu sunt prega
