Guvernul a amânat cu doua luni, pâna la 1 octombrie, introducerea rovinietei electronice, din cauza numeroaselor contestatii la licitatia de selectare a firmei care va realiza noul sistem de plata a tarifului pentru drumuri nationale, contestatii care au întârziat punerea în functiune a sistemului. Decizia de amânare a termenului a fost luata prin ordonanta adoptata de Guvern.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România anuntase initial ca rovinieta electronica va fi introdusa la 1 august. CNADNR a selectat, la sfârsitul lunii decembrie 2009, consortiul Novensys Corporation/UTI Systems pentru a livra sistemul, valoarea contractului fiind de 35,96 milioane lei, far? TVA. Din cauza numeroaselor contestatii formulate asupra procedurii de achizitie, contractul a fost însa încheiat abia în iunie 2010, conform documentului adoptat de Executiv.
“Având în vedere complexitatea sistemului care va trebui livrat de câstigatorul licitatiei, acesta nu poate fi realizat într-un termen atât de scurt încât la data de 1 august 2010 sa fie functional. În aceste conditii, este necesara prorogarea termenului de achitare a tarifului de utilizare prin intermediul sistemului informatic de emitere, gestiune monitorizare si control al rovinietei (SIEGMC) si, implicit, a celorlalte activitati care deriva din utilizarea sistemului, de la 1 august 2010 la 1 octombrie 2010, data la care sistemul va fi functional”, se arata în ordonanta.
Guvernul a amânat cu doua luni, pâna la 1 octombrie, introducerea rovinietei electronice, din cauza numeroaselor contestatii la licitatia de selectare a firmei care va realiza noul sistem de plata a tarifului pentru drumuri nationale, contestatii care au întârziat punerea în functiune a sistemului. Decizia de amânare a termenului a fost luata prin ordonanta adoptata de Guvern.
Compania Nationala de Au