Într-o vreme lucram în redacţia unui săptămânal oarecum satiric, condus de un domn boem-bezmetic. Reuşeam să terminăm de umplut publicaţiunea în timp util, dar întotdeauna pe muchie, după ce recurgeam la varii improvizaţii. În rest, ne ţineam de chefuieli, macheli şi alte daravele în incinta onorabilului periodic. Pe "masa de consiliu" unde ţineam şedinţele de sumar aveam un fund mare de lemn, pe care erau întotdeauna resturi de ceapă şi slănină.

CA LA PORCI

Ne alimentam cu grăsimi fiindcă erau un bun pansament pentru tăriile pe care le făceam să alunece pe gât cu ocazia fiecărei întâlniri în plen. Mai aveam vreo două scaune rupte, cu ocazia unui conflict de idei survenit într-o seară, multe mucuri de ţigări stinse pe parchetul obosit şi vreo câteva zeci de "cadavre", sticle goale pe care nu le aduna nimeni. Buda mirosea îngrozitor şi din când în când, din motive ştiute numai de ea, refula. Un străin ajuns întâmplător acolo s-ar fi speriat, arăta ca într-o peşteră populată de aurolaci nebuni.

Într-o seară, patronul nostru a adus în incintă un miliardar de hârtie creponată pe care voia să-l facă să ne verse ceva bani, sub formă de publicitate. Băiatul cu costum de firmă şi Rolex s-a speriat când a văzut cum arată la noi şi a şters-o ca din puşcă. Contractul a căzut. În acest moment s-a luat o decizie istorică, să facă parte din organigrama noastră şi o doamnă curăţăcioasă, care să treacă pe acolo din două în două dimineţi şi să încerce să remedieze dezastrul pe care-l lăsam cu ocazia oricărei întâlniri jurnalistice. Aşa a apărut în viaţa noastră Aurica, o fată la vreo douăzeci şi ceva de ani, absolventă de liceu sanitar. Se mutase de curând în Bucureşti, fiind venită dintr-un judeţ oltenesc. Avea grijă de două babe, ţinând cont de pregătirea ei medicală. Dar voia mai mulţi bani, aşa că, printr-o structură de cumetri, ajunsese să presteze cu