Deloc surprinzător, neologismul moravuri provine din neaoşul năravuri, ambele având o conotaţie critică, uneori negativă. Dintre istoricii antichităţii, grecul Herodot era preocupat de năravurile inamicilor şi era dispus să le comenteze necruţător. Descrierea Babilonului este presărată cu tot felul de întâmplări şi obiceiuri care i se păreau discutabile. "Năravul lor cel mai urât", scrie el pe la 435 î.d.Hr., "este practicarea prostituţiei în templul zeiţei Ishtar." Măcar o dată în viaţă, toate femeile din imperiu aveau obligaţia de a frecventa templul şi a se oferi străinilor în schimbul unei sume de bani. Cucoanele bogate, din lumea bună, ajungeau la templu în trăsuri cu poclit, ferite de privirile celor de pe stradă.
Persanii, al căror imperiu atinsese ţărmurile Mării Negre, erau şi ei adepţii unor activităţi cel puţin dubioase. Geograful, tot grec, Strabo susţine că fetiţe de până la 12 ani, fără îndoială virgine, erau destinate prostituţiei în temple, unde, ne spune el, "erau cât se poate de prietenoase şi îi şi amuzau pe viitorii clienţi".
Nu sunt singurele descrieri ale unor practici religioase cel puţin suspecte. Antichitatea clasică este bogată în asemenea relatări care se referă la populaţii diferite, din Sicilia până în Egipt. Activităţile sexuale legate de temple au fost considerate informaţii sigure de cercetătorii începutului de secol douăzeci. Folosind referinţe misterioase, aceştia au ajuns la concluzia că preoţii deflorau fecioarele şi că prostituţia era acceptată ca metodă de a aduna o zestre.
Sexul în temple, ne informează o enciclopedie teologică de acum aproape un secol, era "o pată neagră din punct de vedere moral şi igienic (!) pe trupul sfânt al templului". Aşa să fie oare? Din ce în ce mai mulţi oameni de stiinţă pun la îndoială poveştile erotice ale antichităţii.
Tăbliţe cuneiforme recent descifrat
