Un grav accident rutier s-a produs în această seară, în jurul orei 20.30, pe DN 1, pe raza localităţii Timişul de Sus. În urma impactului, un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar altul a fost transportat de urgenţă la spitalul din Braşov.
Coleziunea s-a produs într-o curbă deosebit de periculoasă, acolo unde conducătorul unui autoturism Fiat nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil umed şi s-a izbit violent de un stâlp de electricitate.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat pe loc, iar pasagerul din dreapta faţă, un cetăţean britanic, este grav rănit, dar are şanse reale de supravieţuri, conform medicilor care au ajuns la faţa locului.
Traficul a fost îngreunat timp de aproape două ore, iar la locul accidentului au ajuns două echipaje SMURD şi o autospecială pentru descarcerare.
Din primele informaţii se pare că cei doi pasageri, un român şi un cetăţean britanic, veneau de la Predeal şi se îndreptau spre Braşov.
"Din primele cercetări se pare că şoferul autovehiculului marca Fiat nu a adaptat viteza la condiţiile meteo nefavorabile şi a pierdut controlul volanului într-o curbă pe partea dreaptă şi s-a izbit violent de un stâlp electric.
A rezultat decesul conducătorului auto şi rănirea gravă a pasagerului din dreapta", a declarat subcomisarul Poliţiei Rutiere Braşov, Mircea Constantinescu.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: