Aproximativ 30 de persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT, acuzate fiind de trafic cu minori în dosarul puradeilor din Ţăndărei, prinşi la cerşit în Marea Britanie.
Pe lângă trafic de minori, cele 26 de persoane trimise în judecată în acest dosar mai sunt acuzate de constituire a unui grup infracţional organizat, deţinerea fără drept de arme de foc şi spălare de bani.
”Membrii grupării infracţionale organizate, cetăţeni români de etnie romă, din oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, erau specializaţi în activităţi de crimă organizată pe linia migraţiei ilegale şi a traficului de minori, recrutând victime de etnie romă, din mediul comunităţilor rome sărace sau cu handicap fizic, pe care le treceau fraudulos frontiera spre Marea Britanie, unde le exploatau, obligându-le să cerşească sau să comită infracţiuni stradale. În această modalitate, inculpaţii au procedat la scoaterea din ţară, prin punctele de trecere a frontierei de la Turnu şi Nădlac, a 181 de minori din judeţele Ialomiţa, Constanţa, Vaslui, Brăila, Braşov, Călăraşi”, susţin procurorii DIICOT.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Harghita.