Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Gaşca“ i-a înnebunit

Publicat in Adevarul, duminică 1 august 2010 ·

Dinamo a condus cu 3-0 şi cu 4-2, însă a tremurat până la final pentru victoria cu Sportul Studenţesc. În urmă cu patru ani Sportul făcea spectacol în „Ştefan cel Mare“ şi învingea cu 5-4. Până la un punct, scenariul s-a repetat şi aseară.

După saluturi cordiale între Andone şi "copiii" pe care acum câţiva ani îi conducea spre prima ligă, s-a trecut la joc. Şi Dinamo a început să facă ce ştia mai bine, să preseze. Iar inevitabilul avea să se producă după mai puţin de un sfert de oră: Cătălin Munteanu centrează, iar Garat înscrie cu capul, trecându-şi în cont un procentaj excelent: două goluri în tot atâtea partide oficiale pentru "câini".

După cinci minute, spectatorii trăiesc déjà-vu: Torje pătrunde în viteză în careu ca în partida cu Hajduk, e faultat şi arbitrul arată penalty. Acelaşi Andrei Cristea, ca în meciul cu croaţii, ia balonul, dar N'Doye îi fură mingea şi îşi trece numele ca marcator. Dinamo era în grafic, iar jucătorii şi Andone au intrat la cabine în aplauzele generoase ale publicului. Cum se reia jocul, "motoreta" Torje profită de ieşirea hazardată a lui Popescu şi înscrie lejer cu poarta goală.

Moţi şi scarlatache, pe dinafara jocului

De aici a început balul „studenţilor". Curelea marchează simplu din faţa porţii, după care Tibi Bălan reduce la doar un gol diferenţa de pe tabelă. Era 3-2, iar emoţiile se cuibăreau în cămaşa lui Andone. Antrenorul notează de zor în carneţel, se agită, şi găseşte formula: îi scoate pe Moţi şi Scarlatache, adevărate jaloane de antrenament. Nou-intratul Helder îi pasează lui Liviu Ganea care, din unghi, duce scorul la 4-2.

Dinamoviştii n-apucă să-şi tragă sufletul că Varga îl driblează pe Scarlatache şi crainicul anunţă: 4-3. Emoţiile continuă până la final, când Adrian Cristea, şi el introdus pe teren după pauză, scutură plasa Sportului. Se termină 5-3 pentru Dinamo, care trece pe primul loc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum 49 minute
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 41 minute
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Trump aminință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing

Mediafax acum 3 ore
„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe S

Partidul Democrat anunţă că se va dota cu un „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administraţiei Trump

G4Media acum 29 minute
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat de la revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacţioneze „în timp real” la „minciunile” administraţiei Trump, relatează AFP, c

Benjamin Netanyahu a ajuns la Casa Alba şi a fost întâmpinat de Donald Trump

Mediafax acum o ora
Coloana oficială a lui Netanyahu a ajuns la Casa Albă, iar Trump a ieşit de la Casa Albă şi l-a întâmpinat afară. Premierul şi preşedintele şi-au strâns mâinile şi au salutat presa, înainte de a intra la Casa Albă pentru întâlnire. U.S. President Do

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 7 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Anunțul Ministerului român de Justiției despre fugarul Paul de România, arestat la Paris

HotNews acum 2 ore
Paul-Philippe al României, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, a fost arestat luni la Paris, în baza mandatului emis de autoritățile române, a anunțat Ministerul Justiției. Primul termen în fața Camerei

Victor Ponta susține că va opri exporturile de cereale ucrainene prin România dacă devine președinte

G4Media acum 4 ore
Victor Ponta a declarat luni că va opri exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră ale României, dacă va fi ales, pentru a proteja fermierii locali, dar a promis să apere Moldova vecină în cazul unui atac rusesc, scrie agenți

Denis Alibec, abătut după Farul - Slobozia: „Ne e FRICĂ de retrogradare”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Denis Alibec, 34 de ani, veteranul din atacul celor de la Farul, s-a arătat extrem de dezamăgit de prestația din , rezultat ce îi menține pe „marinari” pe loc de baraj în L1, la patru puncte distanță de retrogradarea directă. Afirmă dezamăgit faptul

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

-2°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
Iasi
acum

lun.

-2°/5°
mar.

-2°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

-1°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°