Spiritul competitiv al animalelor este nativ şi selecţionabil. Despre nativitate putem discuta numai legat de originea speciilor şi, cum însuşi Darwin se spune că a renunţat pe patul de moarte la propriile teorii, discuţiile se pot muta eventual numai într-un plan teoretic. Desigur, genetica justifică sub un raport biomatematic, într-o oarecare măsură, matriţa capacităţilor cu care se naşte un animal. Selecţia ulterioară este însă cea care operează eficient, în evoluţia uni sau multidirecţională a unei specii, inclusiv sub aspectul creşterii capacităţilor sportive. Specialiştii împart lucrurile în "zestre" naturală aparţinătoare animalului încă de la naştere, denumită genotip, şi în "zestre" dobândită, adică suma acelor capacităţi acumulate sau estompate în relaţia directă cu mediul existenţial, numită fenotip. Nu doresc nicidecum să dezvolt un subiect exclusiv ştiinţific, ci doar să argumentez sumar şi aplicat importanţa celor două faţete ale medaliei, respectiv ce are nativ (din naştere) un animal destinat competiţiei sportive şi ce dobândeşte prin selecţia antrenorului.
Porumbelul călător, simbolul pasiunii noastre transpuse în această pagină, are şansa existenţei unei baze de selecţie generoase, dată, pe de o parte, de numărul mare de exemplare angajate în competiţia sportivă şi, pe de altă parte, prin capacitatea reproductivă crescută a acestei specii. Diferenţa o va face însă activitatea de selecţie a antrenorului şi a crescătorului. Subliniez acest aspect dihotomic, pentru că nu este neapărat nevoie ca cel care orientează selecţia liniilor de porumbei voiajori să fie şi un bun antrenor, nu rareori fiind chiar invers...
Cu ani în urmă am cunoscut în Olanda, la ei acasă în Tiel, celebrul tandem Krouwel-Pollman şi am fost uimit să constat un paradox din punctul meu de vedere. Krouwel este crescătorul care a făcut din Verbart46, pe care îl c
