Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Service-urile auto, pline de rable din UE

Publicat in Adevarul, luni 2 august 2010 ·

Mulţi suceveni cheltuie mii de euro în plus după ce ajung la revizie cu maşinile second-hand cumpărate ieftin. Proprietarii de ateliere auto au zilnic zeci de clienţi cărora le spun că trebuie să scoată bani grei din buzunar ca să pună pe roate maşina.

În ultimele săptămâni, sucevenii proprietari de ateliere auto au zilnic în medie câte 20 de clienţi care vin să-şi verfice autovehiculele second-hand aduse din Occident. „Oamenii vin deoarece vor să le înmatriculeze şi vor să mai repare la ele dacă este cazul, ca să nu aibă probleme la inspecţia tehnică, de la ITP. Aproape de fiecare dată descopăr piese uzate, iar clientul trebuie să scoată din buzunar pe puţin banii pe care i-a dat când a cumpărat-o“, spune Sorin Iftimie, mecanic auto.

Mecanicii auto spun că, de multe ori, proprietarii maşinilor ajung să cheltuie de trei ori mai mulţi bani din buzunar decât calculaseră pentru a putea circula cu maşina pe stradă.

„Prima dată i-am schimbat o pompă. M-a costat 200 de lei. A urmat filtrul de polen, rulmenţii de la roţi, rulmentul de la cutia de viteze şi discul de ambreiaj, ca la urmă să mi se strice cutia de viteze cu totul. Am dat 200 euro doar pe cutie“, povesteşte Daniel Socol, proprietar al unui Volkswagen Golf 3 fabricat în 1994, pe care l-a cumpărat din Germania cu 1.300 de euro.

Suceveanul se plânge că, în plus, a fost nevoit să cumpere şi faruri noi după ce la inspecţia tehnică i s-a spus că cele de pe maşina sa nu sunt originale. În total, la revenirea în ţară a cheltuit încă 1.300 de euro pentru a pune pe picioare autoturismul.

Socol spune că cea mai neplăcută surpriză a avut-o la înmatriculare, despre care a aflat că-l va costa alţi 1.300 de euro: 1.000 de lei actele pentru RAR şi ITP, aproape 300 de lei dosarul pentru depreciere, peste 300 de lei asigurarea şi 3.400 de lei taxa de primă înmatriculare. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 41 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 25 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 13 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 19 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°