Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ştiinţa" ameninţă cu retragerea

Publicat in Romania Libera, luni 2 august 2010 ·

Steaua a învins cu 2-1 U Craiova, în etapa a doua a Ligii I, la capătul unui joc în care toată lumea a fost de acord că brigada de arbitri i-a privat pe olteni de un gol.

Nu au trecut decât două eta­pe şi Univer­sita­tea Cra­iova pier­de din nou puncte pe mâna arbitrilor. Dacă în prima rundă, împotriva campioanei CFR Cluj (0-0), centralul Alexandru Tudor le-a refuzat oltenilor un penalty, în Ghencea, asistentul Ioan Onicaş a vrut să-i ia faţa lui „Brad Pitt" şi i-a semnalizat eronat lui Marius Avram o poziţie de offside la Gargorov în momentul şutului lui Mihai Costea. Centralul nu a trecut peste deciza tuşierului şi a anulat golul marcat de atacantul „juveţilor".

Patronul Universităţii, Adrian Mititelu, nu a mai rezistat şi a răbufnit, cri­ticând dur arbitrajul şi conducerea fotbaului românesc, ameninţând chiar cu retragerea echipei din campionat. „Eu nu mai pot să continui. Nu am ce să fac. Nu mai am resurse să mai suport. Este bătaie de joc. Nu a fost nici o greşeală a arbitrului. S-a lucrat discret. S-a refăcut Steaua veche. Totul este premeditat. Este inadmisibil să anulez un gol atât de clar. Dacă golul ar fi fost validat, Steaua nu mai revenea niciodată. Ne-au bătut cu japca. Mă gândesc chiar să retrag echipa din campionat. Ce motive am să rămân? Mai mult ne chinuim. Sistemul este prea bine făcut. Să joace Mircea Sandu cu cine vrea", a spus Mititelu.

De partea cealaltă, patronul Stelei, Gigi Becali, şi-a ironizat omologul anunţând că în cazul retragerii „Ştiinţei" îi va fi mai uşor să-i achiziţioneze pe Găman, Dănănae şi Costea. „Am controlat tot meciul, nu am avut probleme. A fost offside la golul Craiovei. Tuşierul a procedat corect când a ridicat fanionul. Mititelu se retrage? Foarte bine. Aşa o să-i iau mai uşor pe Găman, Dănănae şi Costea. Steaua e Steaua. Cu arbitri, fără arbitri, trebuie să luăm campionatul. Păi, cum voia Craiova să

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 7 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 6 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 7 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°