Nu trăim într-o dictatură, dar nu din motive antropologice, ci istorice. Uneori, istoria e blândă cu noi.

Este preşedintele actual o nouă ediţie a celui dintâi? Este dl Băsescu un dictator? Răspunsul şi concluziile nu sunt chiar atât de simple cum ar putea să pară la prima vedere şi cum, de altfel, unii le şi formulează grăbit. Nu putem compara două persoane în absolut, fără să ţinem seama de momentul istoric în care acestea funcţionează, de condiţiile contextuale în care-şi desfăşoară activitatea de conducere, mai ales când este vorba despre un nivel atât de înalt.

Din acest punct de vedere e limpede - România lui Ceauşescu era o dictatură naţional-comunistă, iar Ceauşescu era liderul suprem al regimului cu pricina. Oricum am lua-o, oricât de imperfectă ar fi, România „lui Băsescu" - ghilimele sunt necesare! - este o democraţie. Deosebit de vechiul regim, acum ajungi la funcţia supremă în stat prin alegeri democratice, nu prin lucrături ale aparatului de partid. La moartea lui Dej, Ceauşescu a ajuns secretar general al PCR, pentru că Apostol, Maurer, Chivu Stoica şi comilitonii lor l-au socotit uşor controlabil. Că aveau să fie primii care să constate contrariul, e altă poveste. După aceea, Ceauşescu s-a tot reales până la al XIV-lea Congres. Dl Băsescu, în schimb, chiar dacă ne putem pune întrebări asupra corectitudinii campaniilor electorale - mai ales în privinţa celei de anul trecut -, a ajuns de două ori în postura de preşedinte prin alegeri libere şi relativ corecte.

Dacă istoric, comparaţia între primul şi ultimul preşedinte al României nu ţine, ea este totuşi legitimă din punct de vedere structural-tipologic. Amândoi preşedinţii prezintă aceeaşi dorinţă exacerbată de putere personală, amândoi sunt structuri puternic autoritare. Ceauşescu a putut deveni dictator pentru că l-a servit excelent contextul. Dl Băsescu nu va putea deveni - ch