Suma o depăşeşte cu mult pe cea plătită anul trecut şi este mai mare decât despăgubirile totale plătite în perioada 1998 - 2007
Inexistenţa unei legislaţii adecvate pentru despăgubirea foştilor proprietari ai caselor naţionalizate de regimul comunist a păgubit statul, în primul semestru al acestui an, cu încă 10,2 milioane de euro, cu doar zece la sută mai puţin decât în întreg anul 2008, când s-au plătit 47,18 mil. lei.
Potrivit unui document oficial citat de Mediafax, suma despăgubirilor din acest an este mult mai mare decât cea stabilită pentru anul trecut şi chiar decât totalul sumelor plătite în intervalul 1998-2007.
Despăgubirile sunt impuse de CEDO pentru încălcarea de către autorităţile române a drepturilor legale ale cetăţenilor, în principal în domeniul proprietăţii.
Conform sursei citate, în urma condamnării statului român de către CEDO, cuantumul total al despăgubirilor plătite de Guvern începând cu 1 ianuarie 2010 şi până în prezent se ridică la 43,39 milioane lei, peste despăgubirile care au fost achitate pe parcursul întregului an 2009, de 41,23 milioane lei.
Potrivit legii, despăgubirile decise de CEDO sunt plătite într-un termen de trei luni de la data la care hotărârea instanţei europene rămâne definitivă.
Potrivit Mediafax, documentul include şi situaţia despăgubirilor achitate de România de la data ratificării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, defalcată pe anii trecuţi. Aceasta relevă că pentru 1998 au fost achitate despăgubiri de 15.735 lei, iar pentru 1999 nu au fost efectuate plăţi.
Suma impusă la plată statului de către CEDO a crescut constant în următorii ani, de la 24.213 lei în anul 2000 la 136.868 lei în 2001, la 1,08 milioane lei în 2002 şi la 7,6 milioane lei în 2003.
În 2004 au fost plătite despăgubiri de 2,23 milioane lei, cuantum cu o evoluţie din nou ascendentă, la 2,27 milio