Jennifer Love Hewitt, din nou amorezată
Frumoasa actriţă Jennifer Love Hewitt pare să îşi fi revenit după despărţirea de colegul ei de pe platourile de filmare, Jamie Kennedy, de 40 de ani. Potrivit Yahoo!News, actriţa este amorezată până peste urechi de actorul şi regizorul Alex Beh, de 27 de ani.
„Este atât de îndrăgostită de el. Este relativ nou. Dar sunt chiar drăguţi împreună. S-au ţinut de mână întreaga seară“, a declarat o sursă despre perechea care a fost zărită la restaurantul Katsuya, din Los Angeles. Hewitt a avut o viaţă amoroasă destul de agitată, în trecut ea fiind cuplată cu Carson Daly, John Mayer sau John Asher, iar în 2007 a fost la un pas de nuntă cu actorul scoţian Ross McCall, de 34 de ani.
Orlando Bloom va fi tătic
Nunta inopinată a topmodelului Miranda Kerr şi a actorului Orlando Bloom are la bază un motiv extrem de serios. Potrivit unor surse apropiate, cei doi amorezi, care formează un cuplu de trei ani, vor deveni în curând părinţi. „Este cu siguranţă însărcinată. Miranda este entuziasmată. Le vorbeşte tot timpul prietenelor sale, majoritatea modele, despre acest lucru“, a declarat o sursă apropiată cuplului.
Cele două vedete s-au căsătorit la nici o lună de când şi-au anunţat logodna, în cadrul unei ceremonii secrete care a avut loc în Los Angeles.
O pisică de pluş îşi caută stăpânii pe Facebook
La prima vedere, Meare-Kat este o pisicuţă de pluş ca oricare alta. Însă, în realitate, această pisică este ceva mai specială. Ea are un cont pe reţeaua de socializare Facebook şi încearcă să dea de urma stăpânilor. Meare Kat, care a fost botezată după ceainăria unde a fost găsită, are nevoie de ajutor pentru a ajunge din nou în braţele stăpânilor ei. Pisica a fost găsită de proprietara ceainăriei Liz Everett, care a decis să pornească o amplă campanie pe internet pentru a o duce pe Meare