Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duster şi Sandero, în topul celor mai bine vândute modele din Franţa în S1

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 august 2010 ·

Dacia Duster, primul SUV al Dacia, principalul construc­tor autohton, a devenit al doilea cel mai bine vândut SUV de pe piaţa franceză în primul semestru al acestui an, potrivit datelor publicate de Autoblog, cu aproape 5.400 de unităţi vândute, în condiţiile în care lansarea comercială a fost în mai.

Pe piaţa franceză timpul de aşteptare pentru un Duster este de până la şase luni, potrivit declaraţiilor lui Mihai Bordeanu, directorul de marketing al Dacia.

Modelul autohton, ale cărui vânzări au demarat în luna mai a acestui an, a fost depăşit numai de Volkswagen Tiguan, SUV-ul compact al constructorului german, care a atins un nivel de aproape 6.500 de unităţi la nivelul primelor şase luni ale acestui an.

Duster a depăşit astfel în două luni SUV-uri precum Toyota RAV4 (4.253 de unităţi), Ford Kuga (4.169 de unităţi) şi Renault Koleos (1.827 de unităţi).

Dacia va majora producţia modelului Duster de la 20 de unităţi pe oră în prezent la 25 de SUV-uri în octombrie şi ulterior la 35 de maşini la începutul anului viitor, pentru a reduce perioada de aşteptare a clienţilor din Europa de Vest.

Producţia SUV-ului Dacia de anul viitor ar putea ajunge la peste 120.000 de unităţi, potrivit calculelor ZF, cu o cadenţă zilnică de peste 460 de maşini, faţă de 260 în prezent.

La începutul lunii iulie erau în derulare 35.500 de comenzi pentru SUV-ul autohton, din care peste 30.000 de unităţi proveneau din Europa de Vest. Până la finele lunii iunie în România s-au livrat peste 1.500 de SUV-uri produse la Mioveni, dintr-un total de peste 3.000 de comenzi. Majori­ta­tea clienţilor atât din România, cât şi la nivel european s-au orientat către versiunea 4x4, cu motor diesel de 110 CP Euro 5, care are un preţ de peste 15.000 de euro, fiind cu aproape 10.000 de euro mai ieftin decât un alt model de teren cu trac­ţiune integrală disponibil pe piaţa europ

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 7 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 3 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 3 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 6 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 9 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii

Mediafax acum 4 ore
Singurul gol al partidei a fost marcat în prelungiri de Zoran Mitrov, în minutul 90+8. „Campionii României au pierdut pentru prima dată în istorie la Botoşani, după un gol primit în prelungirile meciului”, scrie pe pagina de Facebook a FCSB. FC Bot

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 9 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-2°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°