Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu, printre cei mai slabi oameni ai Interului la Trofeul Pirelli

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 2 august 2010 ·

La primul meci după vacanţă şi întîiul cu Rafa Benitez, Chivu a jucat titular la Inter, fiind printre cei mai slabi în victoria de la Baltimore (3-0) cu Manchester City

Chivu se acomodează mai greu cu fusul orar american. După 6 zile de antrenamente la Philadelphia, căpitanul "naţionalei" n-a fost deloc în apele lui la primul joc sub comanda lui Rafa Benitez. Inter a cîştigat a 14-a ediţie a Trofeului Pirelli, după un 3-0 cu Manchester City la Baltimore, dar fundaşul român a fost sîmbătă seară printre cei mai slabi "nerazzurri".

Folosit în flancul stîng în acelaşi sistem 4-2-3-1, Chivu a evoluat alături de trei dintre titularii de drept, J. Zanetti, Cambiasso şi Pandev. Benitez i-a cerut să stea sus şi să ajute construcţia. Dacă în defensivă s-a descurcat onorabil, reuşind să salveze o minge de gol la pătrunderea lui Adebayor, care trecuse de Materazzi şi Cordoba, în rest Cristi a dezamăgit.

A jucat de nota 5

"A urcat puţin, iar rarele sale centrări au fost palide şi imprecise. În plus, lovitura liberă pe care a executat-o a fost prea urîtă ca să fi pornit din stîngul lui. Trebuie să-şi amelioreze jocul, mai ales forma fizică, remarcă valabilă pentru ambii laterali, în aşteptarea revenirii lui Maicon şi Santon", a comentat critic "fcinternews.it", care i-a acordat 5, cea mai mică notă.

Avertizat în prima repriză, Chivu a ieşit în minutul 62. Cu un om în plus de la mijlocul primei reprize (eliminat Vieira, pentru cotul aplicat lui Materazzi), Inter a învins prin "dubla" nigerianului Obinna (39 şi 54) plus reuşita puştiului Biraghi (74), intrat în locul românului.

A intrat şi Alibec

Benitez vrea să-i vadă la lucru pe toţi cei 34 de jucători din lot. Spaniolul l-a băgat cu City şi pe celălalt român de la Inter. Denis Alibec a fost introdus în minutul 62, în locul lui Zanetti, şi a evoluat

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 18 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 19 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 58 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 3 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°