Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coroana cehă conduce plutonul aprecierilor monedelor din regiune

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 august 2010 ·

Monedele statelor din Europa Centrală şi de Est s-au apreciat în linie în ultima lună, semn că în condiţiile în care panica generată de criza datoriilor din zona euro s-a mai diminuat, investitorii îşi întorc iar privirea către Est, scrie Bloomberg. Cea mai performantă a fost coroana cehă, care la sfârşitul lunii înregistrase o apreciere cu 3,5% faţă de valoarea din 1 iulie, până la un curs de 24,8362 coroane pentru un euro. Pe poziţia secundă s-a aflat zlotul polonez cu un avans de 2,7%, urmat de leul românesc cu 2,44%. Pe ultima poziţie se situează forintul maghiar, care a câştigat doar 0,21%.

Situaţia economică din Ungaria şi-a pus amprenta asupra monedei naţionale. Guvernul de la Budapesta a decis luna trecută să rupă relaţiile cu Fondul Monetar Internaţional, după ce cele două părţi nu au putut cădea de acord asupra unor aspecte precum reducerea salariului guvernatorului băncii centrale şi suprataxarea băncilor. Totuşi moneda nu a fost foarte puternic afectată, ca de altfel nici bursa sau economia, deoarece decizia Ungariei a fost apreciată de unii analişti şi economişti.În trimestrul doi însă, monedele statelor estice au fost cei mai slabi performeri, în frunte cu forintul şi zlotul polonez.

"Monedele naţionale ale ţărilor din Europa Centrală şi de Est au avut cea mai slabă evoluţie în trimestrul doi, însă revenirea apetitului pentru risc pe pieţele internaţionale ar putea produce o schimbare a situaţiei, astfel încât preţul activelor să aibă o evoluţie deosebit de bună", a spus David Lubin, şeful departamentului de pieţe emergente în cadrul conglomeratului financiar Citigroup.Forintul maghiar a fost cel mai slab performer la nivel mondial în trimestrul doi, depreciindu-se cu 6,7%, Pe poziţia secundă s-a situat zlotul polonez, al cărui declin a fost de 6,6%. Podiumul perdanţilor a fost completat de leul românesc, cu o scădere de 6,2%. Situaţia a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 9 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 5 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 7 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 10 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 11 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°