La poalele munţilor Călimani, pe valea rîului Negrişoara, într-o zonă încă nedefrişată a României, se află satul Poiana Negri, situat la 15 kilometri de Vatra Dornei. O zonă încă salbatică, de unde ajungi la pas, pe un traseu amenajat, în Parcul Naţional Călimani, la Rezervaţia geologică „12 Apostoli”. Aici, în Poiana Negri am găsit o altfel de Românie. Una în care locuitorii şi natura nu sînt certaţi, una în care oamenii adună plasticul din gospodarii şi-l reciclează selectiv, una în care elevii curăţă munţii de gunoaie, voluntar.
După ce timp de 4 luni au participat la un program de training din campusul Tăşuleasa Social, din judeţul Bistriţa Năsăud, peste 200 de tineri din localitatea Poiana Negri au terminat programul de voluntariat printr-un exerciţiu practic: au amenajat un traseu turistic care porneşte din centrul localităţii Poiana Negri şi ajunge pînă la Rezervaţia „12 Apostoli”. I-am întîlnit pe tineri în curtea Centrului de Educaţie pentru Voluntari, sediu pus la dispoziţie de Coca-Cola HBC România, care-şi îmbuteliază apa minerală în zonă. Puţini aveau peste 16 ani, însă toţi ştiau ce înseamnă responsabilitate şi implicare socială.
Cristina Burlă are 16 ani, este elevă la şcoala din localitate şi a intrat în acest proiect acum cîteva luni, spune ea, din „curiozitate”. Voia să vadă „cum e să faci voluntariat şi ce e aia”. Acum poate da lecţii multora dintre noi despre ce presupune implicarea socială: „Mai intîi ni s-a explicat că tot ceea ce facem e fără bani, dar e pentru noi, oamenii, şi pentru natură; apoi am plecat pe munte şi am început să adunăm gunoaie. Adunam plastic la plastic, hîrtie la hîrtie. Și coboram cu sacii de gunoaie în spate din vîrful dealului. Aşa am aflat ce înseamnă să colectezi deşeurile selectiv. Aşa am aflat ce înseamnă să te implici social.” În tot acest timp copiii au învăţat ce este voluntariatul, au aflat avanta