Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Complexul Weekend luat cu asalt de turişti din toată ţara

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 2 august 2010 ·

Cei care au strâns cureaua la buget anul acesta, nepermiţându-şi să meargă la mare, au luat cu asalt Complexul Weekend din Târgu-Mureş şi în acest sfârşit de săptămână. Am fost surprinşi să aflăm că vestea existenţei unui astfel de complex a ajuns şi în alte colţuri ale ţării, clujenii, sibienii, braşovenii sau bistriţenii venind în număr mare aici. Aceştia sunt atraşi de spaţiul generos, de atmosferă, dar şi de preţurile destul de mici. Aşadar, Complexul Weekend este foarte cunoscut la nivel zonal. Numai în acest sfârşit de săptămână, cu toate că duminică a plouat, au fost aproape 10.000 de vizitatori. Acest lucru are un puternic impact şi asupra bugetului local al municipiului Târgu-Mureş, încasările fiind, numai în acest sfârşit de săptămână, de peste 50.000 lei, sumă din care 44.000 lei au rezultat numai din vânzarea biletelor, iar restul din taxele de închiriere ale ambarcaţiunilor şi din taxele de închiriere a terenurilor de sport din incinta complexului.

„Vin aici mai mult pentru copii. Le place foarte mult aici. Venim la fiecare sfârşit de săptămână. Le cumpăr copiilor porumb, îngheţată, iar pe zi ajung undeva în jurul sumei de 80 de lei.”

Violeta, Târgu-Mureş

„Este pentru prima dată când am venit aici, dar am rămas impresionaţi. Deşi e aglomerat, totul este foarte curat, iar oamenii sunt civilizaţi. Am mai fost la alte ştranduri din ţară dar aici ne place cel mai mult. Cu siguranţă vom mai veni. Am dat 15 lei pe bilete. Mâncare şi băutură am adus de acasă, dar şi dacă am fi cumpărat de aici ar fi fost convenabil. Ne-am uitat la preţurile de la terase şi sunt acceptabile.”

Fam. Bujor, Alba Iulia

„Noi am fost şi la Sângeorz-Băi, dar aici ni se pare mult mai frumos. În plus, preţurile sunt mult mai bune. Cu tot cu preţul biletelor de la intrare şi cu ce am mai cumpărat, am ajuns undeva la 100 de lei de familie. Suntem eu,

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum o ora
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum 30 minute
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 51 minute
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum o ora
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum o ora
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Afişări planuri cadastrale - 3 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Unitatea Administrativ Teritorială Racoş, judeţul Braşov, anunţă afişarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectorul 26, conform art. 14 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu mod

Oficial de la MAE! Dele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetățenia română

Ziua Constanta acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), precizează că, duminică, 2 iunie 2024, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste, au fost informaţi de către autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele tr

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Ministrul Muncii: ”Românii să nu accepte să lucreze fără toate veniturile declarate. Un compromis şi cu privire la pensia ta”

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, face un apel la lucrătorii români, cărora le recomandă să nu accepte că muncească fără ca toate veniturile lor să fie declarate şi taxate, ea explicând că cei care acceptă acest compromis acceptă şi că vor av

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 11 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/26°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°