7-8 cluburi sînt pe punctul de a se retrage din cauza problemelor financiare. Internaţional Curtea de Argeş vrea să-şi vîndă şi locul din eşalonul secund, după ce a renunţat la Liga I în favoarea Pandurilor
De teamă să nu rămînă fără echipe în Ligile a II-a şi a III-a, campionate pe care le organizează, Federaţia a dat liber la talcioc. Astfel, potrivit noilor reglementări, cluburile care nu au posibilităţi financiare au iarăşi dreptul la cesiuni, fuziuni sau la absorbţii cu alte grupări.
Situaţia este de-a dreptul dramatică. FRF stabileşte în această dimineaţă, la ora 09:30, programul seriilor, dar nu ştie încă ce echipe vor începe sezonul 2010/2011.
În lipsa unor informaţii oficiale din partea Federaţiei, în lumea fotbalului mic circulă zvonul că în Liga a II-a sînt cîteva cluburi care au situaţia incertă. "De înscris, s-au înscris toate, dar sînt 7-8 echipe care au probleme financiare şi vor să vîndă locul altora care sînt interesate să joace în liga secundă", au dezvăluit surse credibile.
Printre grupările aflate în pragul retragerii se află Internaţional Curtea de Argeş, Poli Iaşi, FC Baia Mare, UTA, Farul Constanţa, Gloria Buzău sau Arieşul Turda. Licitaţiile sînt pe ultima sută, de locurile acestora interesîndu-se Dinamo II, Tricolorul Breaza, Fortuna Covaci, Callatis Mangalia sau ACS Berceni. Liga a III-a va începe pe 20 august.
"Am văzut că nu e fotbalul de mine şi m-am lăsat păgubaş. Zilele astea mă decid dacă are rost să las echipa în Liga a II-a"
Benone Lazăr, patron Inter Curtea de Argeş
250.000 de euro este preţul estimativ pentru un loc în Liga a II-a
Petrolul, în Seria a II-a
În mod normal, Liga a II-a va avea începînd cu ediţia următoare două serii de cîte 16 echipe. Astăzi va fi oficializată rocada dintre Petrolul şi Otopeni. Grup