Autorităţile au găsit, în sfârşit, o modalitate prin care studenţii cu medii mari să poată pleca în tradiţionalele tabere de vară, „răsplata“ primită în fiecare an.
Studenţii vor primi banii de tabără prin casele studenţeşti din fiecare judeţ, care vor cumpăra biletele prin achiziţie directă.
Potrivit lui Lorentz Szell, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST), prima serie de studenţi va fi la mare sau la munte între 11 şi 18 august. Ultimii tineri vor merge în tabără între 8 şi 15 septembrie. ANST aşteaptă la această oră situaţia studenţilor merituoşi care au dreptul să obţină bilet de tabără.
Întârziere de două luni
Toată situaţia din acest an a fost creată din cauză că Ministerul Educaţiei a aprobat bugetul prea târziu. Licitaţia a fost întârziată, apoi contestată şi, într-un final, anulată. În mod normal, universităţile ar fi trebuit să le împartă în perioada 22-30 iunie, după ce le primea de la Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST).
„Bugetul de la minister a fost aprobat foarte târziu. A mai durat o săptămână până am făcut metodologia, iar licitaţia s-a organizat la 9 iunie”, a declarat, pentru „Adevărul”, Doina Melinte, preşedintele ANST.
Pentru că unele dintre firmele participante la licitaţie au făcut contestaţie, procesul de acordare a locurilor în tabără a fost întârziat şi mai mult. Documentele cu nemulţumirile firmelor au ajuns la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care a dat răspunsul la 21 iulie: licitaţia se amână.