Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: PORTRET/ Viorel Gheorghiu organizează Galele Folk în Moldova

Publicat in Adevarul, luni 2 august 2010 ·

Pietreanul s-a îndrăgostit de acest gen de muzică în timpul studenţiei, la Iaşi. Pregăteşte acum mai multe concerte în câteva oraşe din Suceava.

Viorel a început să cânte la chitară la vârsta de 10 ani, chiar dacă de un an începuse cursurile la vioară. „Am studiat singur chitara şi de un mare ajutor mi-a fost manualul «Metode de chitară» pe care l-am obţinut, în copie, de la profesorul Vasile Vasile“, îşi aminteşte pietreanul.

În anii de liceu, Viorel a înfiinţat împreună cu alţi colegi de generaţie trupa «Dinamic ’92». Erau vremurile dominate de stilul rock, iar la modă erau Holograf, Iris, Compact sau Queen, Pink Floyd şi Led Zeppelin. „Îmi plăcea mult un chitarist, Yngwie Malmsteen, care avea recitaluri solo la chitară extraordinare“, mai spune Viorel.

Compune de la 16 ani

În aceeaşi perioadă, la vârsta de 16 ani, a compus prima sa piesă folk intitulată «Amăgire», pe versurile lui Adrian Păunescu. În studenţie, Viorel s-a dedicat cu totul muzicii folk şi a început să compună piese pe care le-a prezentat în spectacole şi concursuri de gen. Primul a fost «Portative Folk», Festival Naţional Studenţesc desfăşurat în aprilie 1996 la Iaşi unde a obţinut marele premiu cu piesa „Amintiri şi amăgire“.

Mai importante decât concursurile au fost concertele organizate la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi şi serile folk ce urmau în clubul „Ethos“.

„După ce susţineau spectacolul pe scenă, Şeicaru, Hruşcă, Maria Gheorghiu sau regretatul Gil Ioniţă veneau alături de noi şi aveam cântări până dimineaţă“, îşi aminteşte cu nostagie.

Anul trecut, Viorel s-a revăzut cu o parte din elita muzicii folk în tabăra de la Calafat şi a reluat participările în concursurile de gen. La Festivalul Naţional de Folk şi Baladă „Poarta Sărutului“ de la Târgu Jiu s-a clasat pe locul doi, iar la „Festivalul Castanilor“ de la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Ministrul Mediului, despre viitura de pe Dunăre așteptată în România: Debitul va fi „gestionat cu uşurinţă”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că debitul aşteptat pe fluviul Dunărea la finalul acestei luni, pe sectorul românesc, nu este unul care să pună probleme și că va fi „gestionat cu ușurință”. Pe ce se bazează Mircea Fechet când spune că deb

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°