Gradul de absorbţie a fondurilor PHARE este, în prezent, de 91,73%, ţara noastră având contracte semnate în valoare totală de 1,39 miliarde euro. Conducerea Oficiului de Plăţi şi Contractare PHARE (OPCP) din Ministerul Finanţelor Publice ne-a declarat că alocarea ţării noastre în cadrul programelor PHARE se ridică la 1,52 miliarde euro, din care sumele efectiv plătite către beneficiari sunt în valoare totală de 1,26 miliarde euro.
În cadrul programului ISPA, gradul de absobţie este de 96,54%, contractele semnate fiind în valoare de 1,37 miliarde euro. Totalul sumelor plătite către beneficiari până la finele primului semestru este de 1,04 miliarde euro. Alocarea României în cadrul ISPA este de 1,42 miliarde euro, din care 1,02 miliarde euro reprezintă fondurile pentru investiţiile de mediu.
Pe programul Schengen, alocaţia ţării noastre este de circa 480 milioane euro, din care 355,2 milioane euro au fost deja contractate. Astfel, gradul de absorbţie este, în prezent, de 74%, cu sume efectiv plătite către beneficiari de 95,8 milioane de euro.
OPCP nu consideră că au existat probleme în contractarea finanţării europene. La nivel de OPCP, au fost semnate şi derulate 4579 de contracte finanţate din PHARE, ISPA Mediu şi Schengen. Reprezentanţii Oficiului ne-au mai declarat: "Dorim să facem cunoscut faptul că, având ca perioadă de referinţă intervalul 2006 - 2010, o evaluare generală a datelor existente la nivelul OPCP privind situaţia personalului şi situaţia programelor derulate a scos în evidenţă un deficit permanent, evidenţiat inclusiv în Rapoartele de audit ale organismelor abilitate. OPCP a făcut, sistematic, eforturi de a sprijini beneficiarii pentru finalizarea cu succes a proiectelor contractate, oferind, totodată, consiliere acestora privind modul de implementare, modul de raportare. OPCP a primit din partea Comisiei Europene, în iunie 2006, ac