Termenul de finalizare a reabilitării mănăstirii şi a construcţiei Centrului Expoziţional „Moldova“ a fost prelungit încă o dată.
Şantierele deschise pe fonduri europene în CUG şi centrul vechi al oraşului nu vor fi închise în această vară. Reprezentanţii Consiliului Judeţean, care gestionează proiectele privind construirea Centrului Expoziţional „Moldova“ şi consolidarea Mănăstirii Golia, au solicitat Ministerului Dezvoltării prelungirea termenului de execuţie a celor două investiţii.
Se discută majorarea contractului
„Contractul de lucrări la Centrul Expoziţional a fost extins până la data de 18 octombrie 2010, extindere ce se încadrează în limita prevăzută de Memorandumul de Finanţare (30 noiembrie 2010)“, au anunţat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării. Lucrările din CUG sunt executate prin programul Phare, de firma Conest, în baza unui contract de 8,5 milioane de euro.
„În momentul de faţă, din estimările existente, este necesară suplimentarea contractului de lucrări“, au completat cei de la minister. Cu toate acestea, reprezentanţii CJ au menţionat că nu au solicitat o majorare de contract, deşi lucrările vor fi prelungite cu un an.
„La ambele contracte am solicitat la Ministerul Dezvoltării prelungirea termenului de execuţie. CJ a obţinut prelungirea prin acte adiţionale în luna iulie, însă nu s-a solicitat şi majorarea contractelor“, a menţionat Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al CJ.
30 noiembrie, următorul termen
Cel de-al doilea proiect derulat de autorităţile judeţene prin fonduri europene nerambursabile prin Phare vizează reabilitarea Mănăstirii Golia. Contractul de execuţie a lucrărilor din Târgu Cucu a fost câştigat de firma Construcţii Unu, iar investiţia trebuia finalizată pe 24 august. „La acest proiect s-a solicitat o nouă extindere a termenului de execuţie în