Sub cupola pavilionului românesc de la Expo 2010, investitorii chinezi au fost ispitiţi cu o realitate profund cosmetizată: finanţări europene de miliarde de euro, mii de kilometri de autostradă şi promisiunea unor angajaţi-model, dispuşi să lucreze mult pe bani puţini. În aceşti termeni s-a structurat discursul oficial al României la Forumul Economic organizat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) la Shanghai.
“România se pregăteşte să îşi modernizeze hidrocentralele sau să construiască altele noi, iar companiile chineze sunt binevenite să participe la licitaţii.
Vrem să construim şosele şi autostrăzi, facilităţi industriale, iar expertiza şi capitalul chinez sunt, la rândul lor, binevenite. Avem mărfuri chinezeşti în România, dar ne dorim mai mulţi investitori, mai mulţi turişti, mai mulţi studenţi chinezi”.
Când a rostit aceste cuvinte în faţa unei asistenţe adunate, joia trecută, la Centrul Expo de la Shanghai, ministrul de Externe Teodor Baconschi a subliniat o realitate banală. România suferă la capitolele infrastructură şi investiţii străine, iar capitalul extern ar putea accelera modernizarea proiectată la Bucureşti.
Pe de altă parte, în condiţiile crizei economice globale, pieţele occidentale şi-au pierdut din capacitatea de a împinge capital peste graniţele propriilor state.
România încearcă să urce pe Marele Zid
Astăzi, propoziţia aceasta e un truism: statele asiatice şi economiile lor sunt singurele care şi-au păstrat forţa investiţională anterioară recesiunii. Regiunea a avut o creştere economică de 7% în 2009, iar o proiecţie recentă a Băncii Mondiale estima o cifră şi mai optimistă pentru 2010: 8.7%.
În plus, spre deosebire de partenerii europeni, ţările asiatice au deficite publice scăzute şi datorii externe gestionabile. Cu alte cuvinte, pentru o
