Îi vedea în fiecare zi - aveau gaşcă. Nu stăteau la taclale cu ăştia ca el. Când i-a zis un prieten să vină, atât a aşteptat. În scara blocului, l-a privit cum amestecă în fiolă praful maroniu, sarea de lămâie şi apa turnată după ochi şi cum aprinde bricheta să încălzească amestecul. Apoi, a strâns mâna şi a-ntors capul. Acul a intrat încet în venă, pompând, până la prima liniuţă, prima doză de heroină.

„Eram ca un mieluşel. Mă legănam în faţă şi-n spate ca un copil de la orfelinat din cauza durerilor. Aveam frisoane... Era vară şi eu îmi luam geacă groasă pe mine“, îşi aminteşte cum ajunsese. Când a intrat după gratii avea 16 ani fără două luni. Ironia sorţii, închisoarea a fost colacul de salvare pentru Piti.

A copilărit în Rahova, la câteva minute de mers printre blocuri de Ferentari. „Aţi văzut cum e în filmele americane, alea cu negri, cu traficanţi? Ceva de genul ăsta e şi acolo. Pe unde mergeai, în scările de bloc sau printre clădiri, îi vedeai consumând, băgând în venă“. Rămăsese singur, cu părinţii. Ceilalţi fraţi, mai mari, se căsătoriseră, se mutaseră, aveau viaţa lor. El era mezinul. Şi-a făcut prieteni. Avea gaşca lui. Toţi „clean“. Neinteresanţi. Nu era nici unul la înălţimea celor „tari“: îi vedea în fiecare zi, siguri pe ei, n-aveau treabă cu nimeni, parcă erau rupţi de loc. Cât îşi dorea să fie în acelaşi anturaj! Ştia ce făceau. Voia să-ncerce şi el, da’ nu ştia cum, îi era teamă de-ai lui. Într-o zi, un băiat din gaşcă a îndrăznit. Şi s-a-ntors cu povestea: fusese bine, nu-i păsase de nimic câteva ore, se simţise altfel. Fericit. Era mai hotărât ca niciodată. Când l-a „invitat“, n-a ezitat o secundă. Fără bani, normal, c-aşa se face. Nu-şi mai aminteşte decât că era în faţa blocului când l-a chemat. S-au dus mai departe. L-a privit cu un nod în gât în timp ce pregătea bila. Era atât de curios, încât ar fi încercat chiar şi dacă pove