Blaga spunea că veşnicia s-a născut la sat. Greşit! Trei zile într-un sat de lângă Adjud au trecut ca mai degrabă ca o părere decât ca o… veşnicie! Dar o părere foarte buna!

Joi seară am evadat din Capitala îmbâcsită cu destinaţia Homocea, la casa părinţilor unei dragi prietene care ne-au primit de parcă eram toţi copiii lor! Gaşcă de opt oameni de te şi miri unde şi cum au reuşit gazdele să ne înşire fără să stăm deloc înghesuiţi într-o casă nu prea mare ori în foişorul din curte, cel care ne-a fost “sediu central” în aceste zile.

De la vecinul Gică, cel care ne-a adus lapte proaspăt pentru cafeaua de dimineaţă, până la fenomenala ciorbă de legume care a dispărut într-o clipită din farfurii, poveşti, prieteni, curtea plină de flori şi motanul Emir, negru ca tăciunele, fiecare moment a fost o încântare – exceptând muştele obraznice!

Experienţe noi

Sâmbătă dimineaţa am fost la peşte, pe mal de Siret. Spre suprinderea mea, dar şi a celor doi domni co-pescari, L. şi R., m-am trezit în acest scop la inumana ora de 5.30. Dimineaţa, da!, şi după doar două ore de somn, “graţie” unui ţânţar şi a unei simfonii în sfor major!

Ideea mea era să merg să fac fotografii dar socoteala de-acasă nu se potriveşte cu acumulatorii descărcaţi din cameră (la cinci jumate dimineaţa mai uiţi să-ţi iei rezervele), aşa că după vreo trei poze activitatea mea de fotograf a trebuit sa înceteze. Pentru că nu sunt neapărat genul contemplativ, am cerut şi eu un băţ cu aţă şi-un cârlig. Am primit o mulinetă (ta na na!) şi un curs rapid despre cum se manvrează chestia. La mal de Siret, aflu că avatul (un răpitor) e cel care pare că sare din apă şi că e în căutare de obleţi. Carevasăzică: mulinetă, avat, oblete, vobler – mi-am îmbogăţit vocabularul la finalul ăsta de săptămână! Şi am mai învăţat că ancora de la vobler (sic!) agaţă bluzele şi nu iese de-acolo decât cu