Am fost la Barcelona în două vacanţe, în care am colindat de dimineaţa până seara, şi aş reveni oricând acolo cu plăcere. Sursa: EVZ
Nu mă deranjează miasmele care îi fac pe unii compatrioţi de-ai noştri să strâmbe din nas şi chiar nu cred că aceasta ar fi o mare problemă, dincolo de faptul că, în condiţiile în care oraşul e sufocat de turişti tot anul, cred că autorităţile locale se descurcă binişor.
Am revăzut, cu bucurie, arhitectonica unică a clădirilor şi largile bulevarde din bijuteria catalană pe parcursul transmisiunilor oferite, în weekend, de TVR 2 şi Eurosport de la Campionatele Europene de atletism, mai precis, de la maratonul feminin şi de la cel masculin.
A fost o sărbătoare a sportului. Ba chiar, parafrazând sloganul celei mai iubite echipe de fotbal catalane, a fost mai mult decât o întrecere sportivă. Fiindcă, pe lângă cipilica albă a Lidiei Şimon, camerele de luat vederi din elicopter sau purtate de motociclişti ne înfăţişau geometrie şi palmieri, Sagrada Familia, Arcul de Triumf, La Pedrera, statuia lui Columb.
Am tot încercat să găsesc vreo asemănare între ei şi noi, dar n-am reuşit (poate cu excepţia amănuntului că şi noi aruncăm, precum maratoniştii, sticlele golite de apă pe stradă, numai că acolo presupun că le strâng repede organizatorii!): un campionat continental nu putem organiza deoarece nu avem nici măcar un stadion capabil să găzduiască o asemenea întrecere.
Şi unde i-am caza pe toţi sportivii, fără să mai punem la socoteală turiştii aferenţi? Să zicem că noaptea ar mai avea ceva de făcut, că suntem fruntaşi la cluburi, dar ziua ce ar vizita în afară de măgăoaia poporului, Lipscanii, terasa La Motoare şi scările rulante ale pasajului gol de la Universitate?! Nu mai pomenim de metrou, care în Barcelona e făcut ca să se descurce şi un idiot. Reţeaua acoperă întreg oraşul, staţiil
