Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căruțașii indisciplinați au fost trași pe dreapta de polițiștii comunitari orădeni

Publicat in Adevarul, luni 2 august 2010 ·

Cu toate că circulaţia vehiculelor trase de cai este interzisă pe raza municipiului Oradea, într-o singură săptămână, agenții Poliției Comunitare au depistat 18 căruțe trase de cai pe principalele străzi de circulație.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții primăriei, o parte din căruțași au fost atenționați, în timp ce alții au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 10.800 de lei. De asemenea, ei au primit avertisment cuj privire la consecințele la care se expun, în cazul nerespectării interdicției accesului vehiculelor cu tracțiune animală în Oradea.

Orădenii pot anunța autoritățile

Amenda pentru căruțașii care nu respectă legea este cuprinsă între 600 şi 1.000 de lei, iar bunurile sechestrate pot fi revendicate în termen de 15 zile după ce proprietarul face dovada achitării sumei de 2.000 de lei, reprezentând taxa de confiscare. Orădenii care văd căruțași pe arterele principale, pot suna la Dispeceratul Poliţiei Comunitare la numărul de telefon 0259.969sau la telefonul verde 0800.800.518.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente

Mediafax acum o ora
Acțiunile asiatice au înregistrat pierderi abrupte în primele ședințe de tranzacționare de luni, iar contractele futures de pe piața bursieră americană au deschis în scădere puternică. Investitorii sunt îngrijorați că tarifele impuse de Trump ar put

Traficul rutier pe autostrada A7 Ploiești – Buzău se închide până pe 25 mai. Rute ocolitoare

Libertatea acum o ora
Circulația rutieră pe autostrada A7 Ploiești-Buzău, între localitățile Dumbrava și Mizil, se va închide de luni, 7 aprilie, de la ora 13.00, până în 25 mai, pentru efectuarea de lucrări, a anunțat Centrul Infotrafic, duminică.

Casa Albă dă vina pe iPhone pentru Signalgate

News.ro acum o ora
O investigaţie internă făcută de autorităţile dela Casa Albă după scandalul Signalgate arată cu degetul către iPhone-ul consilierului pentru securitate naţională Mike Waltz. Investigaţia, despre care scrie pe surse The Guardian, sugerează că funcţia

Arabia Saudită reduce preţurile petrolului pentru Asia la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni

News.ro acum o ora
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a redus duminică preţurile ţiţeiului pentru clienţii din Asia, destinat livrărilor din luna mai, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni. Decizia vine la scurt timp după anunţul sur

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum 3 ore
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Aleksandar Vučić a anunţat, duminică, că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie, cu un novice în politică, Đuro Macut, în calitate de prim-ministru, relatează Politico. Guvernul precedent al ţării balcanice a picat în martie, î

Horoscop pentru săptămâna 07-13 aprilie 2025. Ce te așteaptă pe plan personal și profesional

Ziua Constanta acum 40 minute
Berbec Tinzi la începutul săptămânii se te ocupi mai mult de copii și de persoana iubită. Sunt bune în acest sens plus a desfășura activități comune cu cei dragi și a te distra. Creativitatea este accentuată şi bine ar fi să-i inviți şi pe ceilalţi

Donald Trump, fără milă împotriva infractorilor: „Instrucţiunile preşedintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”

Ziare.com acum 2 ore
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a justificat decizia de a solicita pedeapsa capitală pentru suspectul acuzat de uciderea unui director din domeniul asigurărilor de sănătate. Ea a subliniat că administrația Trump va adopta această mă

Donald Trump crede că China a făcut să eşueze un proiect de acord asupra Tik Tok din cauza taxelor vamale

G4Media acum o ora
Donald Trump a afirmat duminică că China a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare Tik Tok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP, citată de Agerpres. „Dacă le-aş fi dat o mi

Taxele vamale, Iranul şi Gaza, pe agenda vizitei lui Netanyahu la Washington

News.ro acum 2 ore
Creşterea taxelor vamale anunţată de Donald Trump, tensiunile cu Iranul şi ofensiva israeliană din Gaza se află pe agenda discuţiilor de luni dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american la Casa Albă, relatează AFP. Netanya

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-1°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°