În şaisprezece povestiri cu protagonişti mexicani, Carlos Fuentes spulberă mitul fericirii domestice. Cunoscutul scriitor sud-american disecă ironic dedesubturile vieţii de familie în „Toate familiile fericite“, unul din cele mai recente volume publicate de Editura Curtea Veche.

În ultimele decenii, cele peste douăzeci de cărţi semnate de Carlos Fuentes s-au bucurat de un succes constant. Scriitorul care a pus umărul la consolidarea fascinaţiei pe care o exercită literatura sud-americană contemporană se apleacă şi în acest volum asupra relaţiilor umane care fac din celula societăţii opusul raiului.

Studiile de caz pe care le imaginează, cu o inteligenţă sclipitoare, scriitorul sud-american dejoacă celebrul dicton din „Anna Karenina" - „Toate familiile fericite seamănă una cu alta; fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei". Fericirea familială este un mit, iată mesajul care străbate cartea, iar reversul ei nu are două chipuri la fel.

Obsesia fericirii

Considerându-şi cartea „un roman coral", o operă a mai multor glasuri care se aud din povestiri fragmentate de poeme în care are cuvântul masa amorfă de mexicani, Carlos Fuentes imaginează mecanisme şi efecte pentru violenţă, minciună, suferinţă, incomunicare, adulter sau homosexualitate.

Asociindu-le cu tabuuri şi superstiţii din Mexicul rural, autorul, care se autodefineşte ca scriitor premodern şi se încăpăţânează să scrie şi acum cu stiloul, creează ficţiuni pline de întrebări şi personaje dominate de alienare şi obsedate de fericire.

De la fiica răzvrătită şi retrasă în cyberspaţiu din prima povestire, intitulată ironic „O familie ca oricare alta", la patriarhul tiranic din ultima povestire, „Tatăl etern", scriitorul construieşte o galerie de personaje în linia unui realism magic bine temperat, care, spre deosebire de Gabriel García Márquez, de exemplu, nu recur