* amenzile aplicate în primul semestru s-au ridicat la aproape 86.000 euro
Comisarii Gărzii Financiare Brăila au efectuat, potrivit unui raport de activitate aferent primului semestru din acest an, mai multe controale în rândul agenţilor economici locali care au obligaţia de a deţine case de marcat şi de a elibera bon fiscal, 164 dintre societăţile verificate fiind sancţionate. Aşa cum a explicat comisarul şef al GF a judeţului Brăila, Marcel Constantin, în cadrul activităţii de control s-a insistat pe acest aspect al dotării unităţilor cu aparate de marcat electronice fiscale, punctând că se aşteaptă ca, pe viitor, să scadă incidenţa firmelor fără case de marcat, iar asta ca efect al presiunii din partea cumpărătorilor, pe fondul intenţiei Guvernului de a acorda un procent suplimentar de deductibilitate fiscală celor care solicită bonul fiscal. Revenind la datele statistice din raportul la semestru al GF Brăila, amenzile aplicate celor 164 de firme fără case de marcat s-au ridicat la aproximativ 360.000 lei (circa 86.000 euro), din care s-au încasat deja circa 188.000 lei. În plus, comisarii au dispus în cazul a 96 de unităţi suspendarea activităţii pe o perioadă de 3 luni. * amenzile aplicate în primul semestru s-au ridicat la aproape 86.000 euro
Comisarii Gărzii Financiare Brăila au efectuat, potrivit unui raport de activitate aferent primului semestru din acest an, mai multe controale în rândul agenţilor economici locali care au obligaţia de a deţine case de marcat şi de a elibera bon fiscal, 164 dintre societăţile verificate fiind sancţionate. Aşa cum a explicat comisarul şef al GF a judeţului Brăila, Marcel Constantin, în cadrul activităţii de control s-a insistat pe acest aspect al dotării unităţilor cu aparate de marcat electronice fiscale, punctând că se aşteaptă ca, pe viitor, să scadă incidenţa firmelor fără case de marcat, iar asta c