Orice face România este, la nivel discursiv, rău pentru Ucraina. De ce apar mereu la graniţa româno-ucraineană „pseudo-poveşti de război“? Indiferent de putere, Kievul produce acelaşi discurs: România este Ameninţarea. Ca şi când tânărul stat ucrainean ar avea nevoie de un inamic extern inventat pentru a se consolida.
Este mai uşor să stârneşti un conflict decât să faci o pace. Şi mai uşor e să creezi un conflict din cuvinte. Ca să existe, ajunge să se vorbească despre el. Aşa se face că unele ştiri dinspre Ucraina sună alarmist.
„Noile divergenţe teritoriale dintre Ucraina şi România capătă rapid caracter de conflict internaţional: recent, Kievul a adus această chestiune în atenţia Comisiei Europene" (Hotnews.ro, citând Nezavisimaia Gazeta).
Cititorul s-ar putea gândi dacă, în vacanţa din Deltă nu va da pe canale de luptători români şi ucraineni! În final, în acelaşi material, un analist ucrainean calmează spiritele, spunând că nu există riscul unui conflict armat - dar asta după ce aflăm despre guerilla economică şi revendicările teritoriale ale României, sub protecţia SUA şi a UE.
Conform tratatului de frontieră din 2003, o Comisie mixtă româno-ucraineană verifică traseul frontierei comune, pentru a actualiza documentaţia, care să o înlocuiască pe cea din anii '70.
„Revendicările teritoriale"
Dreptul internaţional prevede că pe cursurile apelor linia de frontieră este pe mijlocul canalului navigabil. În cei 40 de ani, cursul Dunării a suferit schimbări geomorfologice. Potrivit României, aceasta justifică trasarea liniei pe mijlocul canalului navigabil, ceea ce ar duce „la schimbarea apartenenţei unor insuliţe".
Potrivit Ucrainei, România formulează noi pretenţii teritoriale şi vrea să anexeze şi insula Maican, după ce a mai luat din teritoriul ucrainean, prin decizia CIJ din 2009.
„
