România se pregăteşte să-şi semneze ieşirea de pe harta investiţiilor străine. Pe o tendinţă regională de introducere a cotei unice, guvernanţii noştri vor să renunţe la acest sistem de impozitare. Ar fi o greşeală fatală.
După ce a administrat cota unică şi în precedentul mandat (în guvernul liberal Tăriceanu), ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, afirmă acum că trebuie încheiată epoca sistemului de cotă unică. El spune că opţiunea pentru impozitarea progresivă este susţinută de toate expertizele tehnice care arată că, în actuala stare a economiei, cu recesiune mai mare de 1,5% în 2010 şi perspective rezervate pentru 2011, cota de 16% nu mai poate susţine bugetul astfel încât să fie finanţate în continuare educaţia, sănătatea sau pensiile.
Declaraţia făcută la mijlocul acestei luni a agitat spiritele în rândul guvernanţilor (să fie doar de faţadă?) şi a pus pe jar (din nou) mediul de afaceri care spera ca măcar cota unică să rămână neatinsă, după decizia de majorare a TVA de la 19% la 24%. Dintr-o ţară preferată de investitori în estul Europei, România riscă să ajungă o regiune părăsită, dacă va renunţa la cota de 16%.
ATUURILE COTEI. În cei aproape şase ani, cota unică a acţionat ca un adevărat magnet pentru investiţiile străine. În perioada 2005-2008, volumul investiţiilor străine directe a totalizat 31 de miliarde de euro, fiind de peste două ori mai mare decât în întreaga perioadă 1991-2004, când sistemul de impunere era progresiv (între 18% şi 40%). Ideea că introducerea sistemului progresiv va aduce mai mulţi bani la buget este contrazisă de cifre. O simplă analiză asupra ponderii în Produsul Intern Brut (PIB) a încasărilor din impozitul pe venit şi salarii din ultimii ani arată că sistemul cotei unice a adus mai mulţi bani la buget. Astfel, în 2004, din această sursă autorităţile au colectat la buget o sumă echivalentă cu 2,9% din PIB.