În Bucureşti, mai multe artere au devenit celebre purtând nume de naţionalităţi europene. „Adevărul de Seară“ a ales patru artere cu istorie, Franceză, Italiană, Polonă şi Armenească. Pe unele te poţi plimba relaxat, altele ar fi ideale pentru o scenografie horror.

Din colţul Muzeului Naţional de Istorie şi până la Hanul lui Manuc se întinde una din cele mai triste străzi ale centrului vechi al Capitalei. Pentru că în tot centrul istoric se lucrează din 2006, strada Franceză a fost asfaltată. Are şi felinare noi.

Prin casele care se mai agaţă doar de câte o sârmă, s-au cuibărit câteva magherniţe cu încălţăminte, optică, manichiură - coafor, blănărie, geamuri şi oglinzi, reparaţii tv. Toate, în paragină. Pe faţada unei clădiri vechi de lângă restaurantul Royal, firma “Seminţe” stă neclintită. Seara, artera e pustie. Dintr-un restaurant unguresc, neatrăgător, răzbat arome înţepătoare. Singurul local acceptabil şi plin de viaţă în care poţi să savurezi o bere irlandeză este pub-ul “O’Hara”. Traversând artera, ca să ajungi pe Smârdan, o ceată de copii ţâşneşte din ruinele caselor de patrimoniu.

Iz de mahala ultracentrală

Dacă pe Lipscani excelează magazinele de mirese, iar pe Smârdan cele de faianţă şi plastic, pe strada Franceză abundă reparaţiile de tv-uri şi calculatoare. În trecut, de-a lungul Străzii Franceze, de la Hanul lui Manuc până la Calea Victoriei, întâlneai birturi, drogherii, hoteluri, croitori, pantofari, bijutieri, băcani, cofetari, cafegii, cojocari, tapiţeri, gravori şi ceasornicari.

Strada Franceză s-a numit Uliţa Işlicarilor (negustorii de căciuli din blană), conform modei timpului de a prelua numele negoţului practicat în zonă. I s-a mai zis Carol, 30 Decembrie, Iuliu Maniu, pentru a reveni la numele cunoscut în zilele noastre. De-a lungul străzii se află şi Universitatea Ecologică, Biserica Sf. Dumitru. Absolvenţi